Monitorul de Suceava Sentință judecători

Pedeapsă importantă în penitenciar pentru un tânăr care a provocat un accident beat, fără permis și în stare de recidivă

Florin PAIU

Un tânăr în vârstă de 26 de ani a fost condamnat de Judecătoria Rădăuți la o pedeapsă de 2 ani și 8 luni de închisoare, în regim de penitenciar, pentru comiterea a trei infracțiuni, respectiv conducere sub influența alcoolului, conducere fără permis și părăsirea locului accidentului.

Costică Calancea nu a mai putut beneficia de clemență în condițiile în care, în ziua de 25 iulie a.c., a provocat un accident rutier în stare de recidivă, având deja la activ o condamnare cu suspendare, tot pentru infracțiuni rutiere.

În cazul acestui tânăr, toate măsurile de clemență anterioare, inclusiv o condamnare cu suspendare, nu au avut niciun efect de îndreptare.

Important de precizat, autorul accidentului a fost arestat preventiv imediat după accidentul din 25 iulie și nu a fost mai fost eliberat.

În sentința judecătorilor de la Rădăuți de marți, 26 noiembrie, s-a dispus, pe lângă condamnarea la 2 ani și 8 luni de detenție, și menținerea arestului preventiv până când condamnarea va fi definitivă. 

Ancheta a pornit de la un accident care a avut loc pe 25 iulie, pe raza comunei Vicovu de Jos.  

În acea zi, un autoturism Jaguar, condus de un tânăr de 21 de ani, care oprise în coloană, a fost acroșat din spate de un Mercedes Benz, acesta din urmă condus de inculpatul condamnat acum.

În urma acestui impact, Jaguarul a ricoșat pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un Audi condus regulamentar de o tânără în vârstă de 24 de ani.

La fața locului au fost găsiți doar doi dintre șoferi, cu leziuni ușoare. Lipsea Costică Calancea, șoferul autoturismului Mercedes, cel care provocase accidentul din cauza nepăstrării distanței în mers față de vehiculele din față. 

După accident, tânărul în vârstă de 26 de ani s-a deplasat acasă, unde a și fost găsit de polițiști. De aici, a fost dus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge.

Rezultatele au indicat o concentrație alcoolică de 1,25 g/l în cazul probei I, respectiv 1,06 la mie, proba II. Numai în urma accidentului din 25 iulie (din fericire fără repercusiuni grave, rezultând doar rănirea ușoară a celorlalți doi șoferi) au rezultat 3 infracțiuni rutiere în sarcina lui Calancea.

Pe lângă concursul de 3 infracțiuni săvârșite de inculpat, polițiștii și procurorul de caz au constatat și starea de recidivă postexecutorie a acestuia, el fiind condamnat în anul 2022 la executarea unei pedepse de 1 an și 4 luni, tot pentru infracțiuni la regimul rutier.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 27 Noiembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.