Monitorul de Suceava Municipiul Suceava

Patinoarul Areni a început noul an cu tarife majorate, dar și cu puzderie de amatori de distracție pe gheață

Cosmin ROMEGA

Cel mai mare patinoar artificial din Suceava, Areni, de pe strada Universității, a intrat în noul an, 2025, cu tarife majorate, un nou regulament de funcționare, dar și cu foarte multe solicitări de la tineri și adulți deopotrivă, dornici să se dea cu patinele pe luciul de gheață.

Noile tarife, stabilite prin decizie de Consiliu Local la finele lunii decembrie, au intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2025:

Toate tarifele de la Patinoarul Areni sunt cu TVA inclus.

Noul Regulament de funcționare al Patinoarului artificial administrat de municipalitatea suceveană prevede că accesul se face doar contra cost, prin plata biletului de intrare, o serie de patinaj durează o oră și jumătate, numărul maxim al persoanelor admise pe gheață fiind de 500. Accesul copiilor între 0 și 3 ani este interzis, cel al copiilor cu vârsta între 3 și 5 ani se face numai însoțiți de un adult, inclusiv pe gheață, iar patinatorii trebuie să dețină echipament adecvat – patine, mănuși, căști pentru copii.

Adulții care însoțesc copiii în incinta patinoarului plătesc bilet de intrare, chiar de nu intră pe gheață, fiind scutiți de la plată doar cei care însoțesc copiii în timpul programului de inițiere (sâmbătă-duminică, între orele 11.00-12.30 și 13.00-14.30).

 

Programul de funcţionare al Patinoarului Areni

Luni: închis

Marţi: 15.30-17.00, 18.00-19.30;

Miercuri: 15.30-17.00, 18.00-19.30;

Joi: 13.30-15.00, 15.30-17.00, 18.00-19.30;

Vineri: 13.30-15.00, 15.30-17.00, 18.00-19.30;

Sâmbătă: 11.00-12.30, 13.00-14.30, 15.30-17.00, 18.00-19.30; 20.30-22.00

Duminică: 11.00-12.30, 13.00-14.30, 15.30-17.00, 18.00-19.30, 20.30-22.00.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 04 Ianuarie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.