Părintele Iraclie Flocea, din Pojorâta, proclamat sfânt, cu cinstire în ziua de 3 august

Părintele Iraclie Flocea, din Pojorâta, supraviețuitor al Gulagului stalinist, a fost proclamat sfânt (Sf. Cuv. Iraclie din Basarabia) cu cinstire în ziua de 3 august. La împlinirea a 100 de ani de la înființare, Patriarhia Română a proclamat 16 noi sfinți (părinți duhovnici și mărturisitori ortodocși din secolul al 20‑lea) care s-au remarcat prin mărturisirea credinței în timpul regimului comunist ateu. Printre aceștia se numără și Sfântul Cuvios Iraclie din Basarabia, alături de Sfinții Cleopa de la Sihăstria, Arsenie de la Prislop, Dumitru Stăniloae, Sofian de la Antim etc. Evenimentul de proclamare a noilor sfinți a avut loc marți, 4 februarie 2025, când a fost prezentat Tomosul Sinodal, documentul oficial care atestă canonizarea și poartă semnătura tuturor ierarhilor români. 

·        Ștefan Străjeri: „Din 4 februarie 2025, am un sfânt în familie. Sf. Cuv. Iraclie din Basarabia. Originar din Bucovina”

După ce a văzut că printre cei 16 „aleși ai lui Dumnezeu” se numără și Sfântul Cuvios Iraclie din Basarabia, bucovineanul Ștefan Străjeri, născut în comuna Pojorâta, dar stabilit încă din anul 2003 în SUA, statul Michigan, scriitor, jurnalist, editor la Curentul Internațional, a postat următorul mesaj: „Din 4 februarie 2025, am un sfânt în familie. Sf. Cuv. Iraclie din Basarabia! Originar din Bucovina”.

„Din familie, ştiam că a fost plecat de acasă la sfârşitul Primului Război Mondial. Bunicul îmi povestea că străbunica, sora lui, l-a dat dispărut. Anii au trecut. Și apoi am aflat că el s-a dus în Basarabia. După 1990, Nina Negru de la Biblioteca Naţională din Chişinău i-a descoperit mormântul pe malul Nistrului, în localitatea Chiţcani. De acolo a fost reînmormântat în cimitirul Mănăstirii Noul Neamţ, în Transnistria. În 2023, am fost şi am văzut mormântul lui, cu ajutorul deputatului Vasile Şoimaru. Ca să aflu, apoi, că osemintele au fost mutate din acel mormânt la Cahul, în octombrie 2022, prin insistenţa rudei mele, Vladimir Flocea (rudă prin alianţă cu Iraclie, soţia lui, Viorica, fiind nepoată de unchi a lui Iraclie), cel care de altfel s-a şi ocupat mulţi ani de redescoperirea lui Iraclie”, spune Ștefan Străjeri.   

·        „Era recunoscut de contemporani ca mare orator și duhovnic iscusit, milostiv și generos cu cei străini”

Părintele Iraclie s-a născut în ziua de 11 martie 1893, la Pojorâta (județul Suceava) și a primit la botez numele de Ioan, conform doxologia.ro. A luptat în linia întâi în timpul Războiului de Reîntregire și a fost rănit grav, fiind în pericol să-și piardă mâna stângă. Dar Dumnezeu a lucrat o minune și l-a vindecat. În 1917, după ce a fost eliberat din prizonierat, a respectat promisiunea făcută lui Dumnezeu când era rănit și a rămas în Basarabia. A primit tunderea în monahism la Mănăstirea Hârbovăț din raionul Călărași. A fost călugărit în 1920, hirotonit diacon în 1925 și ieromonah în 1927. Conform sursei citate, în perioada 1926-1930, a urmat cursurile Facultății de Teologie din Chișinău, remarcându-se prin preocupările sale cărturărești, publicistice și duhovnicești, fiind apreciat de profesorii erudiți ai Facultății de Teologie.

Era recunoscut de contemporani ca mare orator și duhovnic iscusit, milostiv și generos cu cei străini, devotat misiunii sale, vorbitor de limbi străine, traducător și publicist (rusă, găgăuză, germană etc.), mărturisitor în închisorile comuniste, cunoscător al Sfintei Scripturi, bun cântăreț și administrator, fapt confirmat și de cei care i-au studiat viața și activitatea. În anul 1940, la retragerea administrației românești, protosinghelul Iraclie Flocea a fost desemnat vicar al eparhiei, menținând echilibrul până la desființarea mănăstirii, trei luni mai târziu, mergând preot la parohia Nisporeni. De la parohie trimitea ajutoare la călugării de la mănăstirile Noul Neamț și Hâncu, le dădea bani și produse alimentare, până la revenirea Armatei Române, în 1941. După eliberarea Basarabiei de către Armata Română, părintele Iraclie a revenit la Mănăstirea Hârbovăț și s-a implicat în procesul de renovare și la readucerea monahilor alungați de sovietici.

Între anii 1941-1944 a îndeplinit ascultarea de exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Chișinăului, iar în martie 1944 a fost numit vicar eparhial pentru regiunile evacuate din Arhiepiscopie. În 2 august 1945 a fost arestat de Sovietul Suprem, iar apoi, pe 17 decembrie 1945, condamnat la 8 ani de muncă silnică în Siberia pentru propagandă, agitație și apeluri pentru răsturnarea puterii sovietice, conform art. 58, p.10. Aceasta era o formă prin care erau condamnați clericii și monahii, fără a li se putea aduce vreo acuzație reală, ci pentru că erau români ortodocși și, conform ideologiei partidului, erau dușmani ai poporului.

În lagăr a continuat, ca și ceilalți clerici, să-i ajute și să-i încurajeze pe cei deportați, a spovedit și a ținut vie flacăra credinței, fiind devotat slujirii asumate și Bisericii. Nu s-a lepădat de credință și nici nu a cedat presiunilor, fapt care l-a ajutat să supraviețuiască. A revenit în Basarabia în 1953. A îndeplinit ascultarea de casier la Mănăstirea Țigănești, de ghid la Mănăstirea Noul Neamț, până la închiderea ei, în 1962.

„Ultima parte a vieții a petrecut-o în grija unui fiu duhovnicesc din satul Chițcani, rămânând în preajma mănăstirii până la trecerea la Domnul, în 16 august 1964. A fost înmormântat în cimitirul satului, sub atenta supraveghere a comuniștilor. Pe 19 octombrie 1992, protosinghelul Ieraclie a fost reabilitat de către procuratura Generală din Republica Moldova”, conform doxologia.ro.