Monitorul de Suceava Schimbăm ceva?

Paradox sportiv greu de digerat la Suceava: suntem campioni naționali la juniori și codași la seniori

Florin PAIU

Echipa de rugby CSM Bucovina Suceava a încheiat recent Divizia Națională de Seniori 2024 pe ultimul loc, după un sezon dezastruos, cu o singură victorie și 17 înfrângeri.

A fost un campionat de coșmar pentru echipa locală și pentru antrenorul-jucător Marcel Crețuleac, cu înfrângeri usturătoare, în serie, mai ales în returul din această toamnă. În multe dintre jocuri, abia s-au adunat 15-18 jucători pe foaie, cu mari eforturi și cu reactivarea unor veterani.

Realitatea este că la multe dintre meciuri echipa locală a făcut doar act de prezență, fapt grav și periculos, mai ales la un sport de contact cum este rugby-ul.

Prezentarea la mare parte din meciuri a fost posibilă mai ales datorită juniorilor de la LPS Suceava, care au împlini 18 ani și au devenit eligibili și la seniori.

 

Discrepanța halucinantă dintre juniori și seniori, la Suceava

Toate acestea se întâmplă în condițiile în care în acest an Suceava a dat campioana națională la rugby juniori I, prin echipa Liceului cu Program Sportiv (LPS) Suceava.

Juniorii I sunt cei mai mari juniori din acest sport, cei care au devenit între timp seniori.

Așadar, avem în Suceava cei mai buni juniori mari din țară și am avut, tot în acest an, cea mai slabă echipă la seniori din țară – (Suceava a încheiat pe locul X, ultimul, eșalonul al doilea).

Sunt niște realități care nu au aparent nici o explicație logică.

 

Finanțare mică și pe foaie. Nici măcar o treime din acei puțini bani nu vor fi dați efectiv

Pentru cei care cunosc cât de cât situația de la secția de rugby, sunt totuși o serie de explicații.

Prima dintre ele este legată de subfinanțarea cronică a secției de rugby, mai ales din ultimii 2-3 ani.

Elocvent în aceste sens este faptul că secția de rugby din cadrul CSM Suceava a avut alocat în acest an de la Primăria Suceava un buget de 200.000 de lei.

60.000 de lei au fost virați de Primăria Suceava în vară, iar o altă tranșă, mai consistentă, era alocată de obicei la final de an.

Jucătorii au fost anunțați însă că nu va mai fi virat niciun ban și nu li se mai poate achita nimic din restanțe.

Cu vistieria aproape goală, Primăria Suceava nu mai are bani pentru rugby și a anunțat oficial în acest sens CSM Suceava. 

 

Management prost, psihic la pământ după înfrângeri grele și motivație financiară spre zero

În tot anul 2024, jucătorii care au intrat în teren, practicând un sport greu și cu multe riscuri, au primit în mână între 1.000 de lei și 1.600 de lei.

Evident, în aceste condiții, jucătorii nu au avut nici o motivație, nu au venit la antrenamente, au plecat la muncă în străinătate etc.

Totuși, rezultatele dezastruoase nu pot fi puse doar pe seama lipsei de finanțare.

Se poate vorbi și de un management prost, de o lipsă de strategie, de orgolii prea multe și prea apăsate.  

Iar victimele directe au fost jucătorii, puținii jucători care au intrat pe teren descumpăniți, demoralizați și antrenorul-jucător Marcel Crețuleac, căruia i-a fost imposibil să fie și jucător, și antrenor, și manager și psiholog pentru colegii care nu mai voiau să intre pe teren, sătui să fie umiliți de adversarii mult mai bine pregătiți fizic și motivați financiar.

Pe hârtie, banii de la Primăria Suceava, cei 200.000 de lei, erau mai mult pentru indemnizații de efort pentru jucători, în timp ce bugetul de competiții a fost asigurat de clubul CSM Suceava.

Și, într-adevăr, bugetul de competiții a fost asigurat de CSM Suceava, din fonduri ministeriale, campionatul fiind lung și cu deplasări costisitoare, la Constanța, București, Alba Iulia etc.

 

Directorul CSM Suceava speră ca echipa să nu se desființeze, dar nu are încă un plan concret

La acest moment se pune întrebarea ce se va face în 2025. Din punctul nostru de vedere, varianta cea mai proastă ar fi să se meargă înainte așa, cu lot subțire, nemotivat și cu înfrângeri usturătoare.

Contactat de Monitorul de Suceava, proaspătul director al CSM Suceava, Radu Mihalescu, ne-a dat o declarație care sună frumos, dar pare departe de realitate.

”Sperăm să putem continua cu echipa de rugby, cu tradiția acestui sport la Suceava. Echipa este foarte tânără, sunt acei juniori campioni naționali care pot crește”, a declarat directorul CSM Suceava.

El a admis totuși că în luna ianuarie a anului viitor este nevoie de o discuție serioasă, inclusiv cu finanțatorul din ultimii ani – Primăria municipiului Suceava, pentru a se vedea dacă este cu ce se continua.

Iar în sport, în ziua de azi prima condiție este să ai bani.

 

Un buget minim și o strategie concretă sau desființare? Variantă de mijloc nu prea există  

O decizie logică în ianuarie 2025 ar fi fie o finanțare măcar decentă, pentru ca echipa să poată continua și pentru ca tinerii sportivi campioni naționali să nu se lase de rugby, fie întreruperea activității echipei de seniori.

Nici actualul antrenor-jucător Marcel Crețuleac nu mai are de gând să continue dacă nu este susținut la modul serios pentru a putea crește nivelul.

Evident, ar fi păcat ca rugbiul sucevean la nivel de seniori să dispară, mai ales că o echipă desființată este greu să mai fie reactivată ulterior.

Cei care cunosc la ora actuală nivelul acestui sport în România spun că, raportat la liga a II-a, cu un buget relativ mic, de 500.000 de lei, CSM Bucovina Suceava ar putea continua și anul viitor în Divizia Națională.

Evident, asta dacă bugetul ar fi virat la timp și nu pe un sfert, cum s-a întâmplat în anii trecuți.         

Acest buget ar asigura o minimă motivare a jucătorilor dacă CSM Suceava va putea asigura în continuare, de la nivel ministerial, costurile logistice pentru deplasări, bareme arbitraj etc. 

 

Clasament Divizia Națională de Seniori 2024:

1

CSM Constanta

17

16

0

1

756-125

+631

64

17

81

2

CS Politehnica Iasi

17

15

0

2

590-202

+388

60

12

72

3

Clubul Sportiv Municipal Galati

18

12

0

6

554-346

+208

48

13

61

4

Rugby Club Gura Humorului

17

12

0

5

514-324

+190

47

11

58

5

Rugby Club Barlad

18

10

0

8

412-414

-2

40

9

49

6

RC Grivita Bucuresti

18

9

1

8

422-354

+68

36

6

42

7

CS Stiinta Petrosani

17

7

1

9

344-359

-15

27

7

34

8

Sportul Studentesc

18

3

0

15

270-668

-398

9

2

11

9

CSU Alba Iulia

18

2

0

16

217-592

-375

5

3

8

10

CSM Bucovina Suceava

18

1

0

17

185-880

-695

1

2

3

 



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 10 Decembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.