Dana HUMOREANU
PSD Suceava îl acuză pe președintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur, că a mințit electoratul în campaniile precedente și face un inventar al promisiunilor neonorate.
„Pentru președintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur, politica a fost o permanentă minciună. Promisiuni gogonate și neonorate, toate cu scopul de a păcăli electoratul și de a mai obține un mandat în fruntea acestui județ peste care s-a crezut stăpân. La finalul anului 2016, la o emisiune televizată în care participa și care era moderată de actualul purtător de cuvânt al PNL, Alexandru Covașă, Gheorghe Flutur anunța că va obține bani pentru modernizarea Gării Ițcani. Au trecut 8 ani de atunci și gara nu doar că nu a fost renovată și refăcută, dar arată mai rău ca atunci și este un adevărat pericol public pentru călătorii care merg pe acolo”, se arată într-un comunicat transmis joi de biroul de presă al Organizației Județene Suceava a PSD.
De asemenea, se afirmă că tot atunci Gheorghe Flutur anunța că „în 2017 va aduce bani pentru modernizarea Vămii Siret și plusa că aceasta va avea patru benzi de circulație, pentru a fluidiza traficul rutier”.
„Obiectivul trebuia modernizat cu ocazia Centenarului Unirii, din 2018, iar președintele perdant al Consiliului Județean Suceava se umfla în pene și spunea că e o treabă simplă, care nu are cum să dureze multă vreme. Ei bine, modernizarea Vămii Siret s-a finalizat abia în decembrie 2023, iar cele patru benzi au intrat la apă și au rămas cele existente, adică două. Noul coleg de partid al lui Gheorghe Flutur i-a atras atenția în emisiune că <înregistrarea rămâne>, iar replica a fost următoarea: <Da, da, da. Eu sunt responsabil de ce spun>. Două minciuni marca Gheorghe Flutur. Două minciuni spuse în doar câteva minute. Asta e tot ce a livrat Gheorghe Flutur sucevenilor: minciună și dezinformare”, afirmă social-democrații.
Rezultatul votului de la alegerile locale din 9 iunie este considerat de PSD ca o dovadă că „sucevenii s-au săturat de gogoșile lui Gheorghe Flutur și l-au trimis acasă pe 9 iunie”. „Nu a înțeles nimic [Gheorghe Flutur] și continuă cu minciunile și dezinformările cu care speră să-i păcălească din nou pe suceveni. Nu se va mai întâmpla asta, iar după 1 decembrie va fi istorie”, sunt de părere social-democrații.
Comandat de PSD – OJ Suceava
Realizat de SC Interpress SRL
CMF 11240017