Dan COMAN
Social-democrații suceveni consideră că pentru liderul PNL Suceava, Gheorghe Flutur, poziționările politice sunt corecte doar atunci și numai și numai atunci când sunt în favoarea acestuia. PSD Suceava a transmis un comunicat de presă în care arată că dacă un primar dintr-un alt partid decât PNL își declară sprijinul pentru Gheorghe Flutur și își exprimă admirația „pentru realizările lui mărețe”, atunci este în regulă, iar atunci primarul respectiv este „un om destoinic, un bun gospodar, un bucovinean adevărat, un răzeș de-a lui Ștefan cel Mare”.
Social-democrații au mai amintit că în ultimele zile, trei primari PNL, din Moara, Râșca și Salcea, și-au declarat sprijinul pentru echipa PSD. „Reacția lui Gheorghe Flutur și a oamenilor lui a fost în linia celor cu care ne-au obișnuit: alții sunt de vină! Adică, cei din PSD au făcut presiuni, au amenințat, au furat primari. Nici un cuvânt despre faptul că acești primari au exprimat aceeași idee în declarațiile lor: <pentru a duce la îndeplinire proiecte importante pentru comuna noastră, de fiecare dată când am avut o rugăminte, parlamentarii social-democrați nu m-au refuzat>. Nici un cuvânt despre faptul că Gheorghe Flutur i-a tratat în campania pentru alegerile locale cu aroganța specifică, i-a privit de sus, ca un Dumnezeu al Bucovinei, așa cum probabil se vede în oglindă”, se mai spune în comunicat.
Social-democrații au remarcat faptul că nici acum, Gheorghe Flutur nu poate accepta faptul că oamenii pot avea propria personalitate, „independentă de marele om politic liberal”, pot lua și singuri hotărâri, pot decide singuri ce drum politic să urmeze în viață.
„Dincolo de sceneta liberală prezentată presei zilele trecute, cu acuze de furt și amenințări, această situație scoate din nou la iveală, în mod flagrant, ca de obicei, ipocrizia lui Gheorghe Flutur. În 2020, nouă primari ai PSD se înscriau în PNL cu puțin timp înainte de expirarea termenului de depunere a listelor pentru alegerile locale. Președinte al CJ Suceava era atunci Gheorghe Flutur, care tocmai își câștigase, onest și prin muncă cinstită, titulatura de baron local. Credeți că Gheorghe Flutur sau cineva din camarila lui a acuzat PN–ul că a făcut presiuni, că a amenințat, că a furat primari?
Evident că nu. Gheorghe Flutur nu a scos atunci nici un cuvânt, ca și cum ceea ce s-a întâmplat era cel mai firesc lucru din lume. Pentru el era. Pentru baronul Flutur, era normal ca toți primarii să se înroleze în armata liberală. Și dacă ar fi putut, ar mai fi luat primari și de prin județele învecinate.
Pentru că așa este Gheorghe Flutur: tot ce este bun i se cuvine, tot ce este pozitiv trebuie bifat în dreptul lui, tot ce se realizează în județ trebuie să îi poarte pecetea, chiar dacă el nu are nici un merit”, au mai transmis cei de la PSD Suceava.
Comandat de PSD – OJ Suceava
Realizat de SC Interpress SRL
CMF 11240017, Tiraj 2115