Monitorul de Suceava

PNL anunță proteste ample pentru susținerea moțiunii de cenzură

Mediafax.ro

Președintele PNL Ludovic Orban a anunțat luni că liberalii vor organiza ample proteste în întreaga țară pentru susţinerea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă, precizând că a existat și o propunere a formării unui cordon uman în jurul Parlamentului.''Am purtat discuţii legate de pregătirea moţiunii de cenzură, stadiul negocierilor şi despre posibilitatea organizării unor ample acţiuni de protest în susţinerea moţiunii de cenzură. Cu siguranţă vom face apel către toţi cetăţenii români care s-au săturat de PSD şi îşi dau seama că PSD îşi bate joc de România, îi vom chema la acţiunile de protest alături de membrii şi simpatizanţi. Până la sfârşitul sesiunii vom depune moţiunea, suntem antrenaţi în discuţii şi este prematur să comunicăm decizii'', a declarat preşedintele PNL, Ludovic Orban, la finalul şedinţei Biroului Executiv al partidului. Cu toate acestea, liderul liberal nu a precizat o dată exactă a protestelor și nici orașele în care vor fi organizate.''Vom lua decizia la momentul potrivit (n.r - când se va organiza protestul). Orice acţiune de protest este o acţiune care trebuie organizată. În toată ţara vor exista proteste'', a mai precizat preşedintele PNL.Întrebat dacă va lua în calcul să se facă un cordon în jurul Parlamentului, Ludovic Orban a răspuns: ''a existat şi această propunere, o echipă organizatorică se va ocupa de toate detaliile acestor acţiuni ample de protest.''Pe 12 martie, preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunțat că liberalii vor depune moţiune de cenzură în această sesiune parlamentară, afirmând că șsteaptă ca Guvernul să fie „în cea mai proastă situaţie”.''În fiecare sesiune avem dreptul de a depune o moţiune de cezură vom folosi acest drept constituţional în momentul cel mai potrivit în care vom consideră că Guvernul este în cea mai proastă situaţie şi există cele mai multe şanse ca moţiunea să treacă. Până la sfârşitul sesiunii mai este timp”, a spus Orban.


Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 04 Iunie 2018.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.