Monitorul de Suceava Modificări legislative

Ordinele de protecție pentru victime emise de polițiști, extinse și în afara familiei

Florin PAIU

Ordinele provizorii de protecție pentru 5 zile emise de către polițiști au un spectru mai larg de aplicare, începând cu data de 31 august. Concret, dacă până acum aceste ordine vizau agresiuni în familie, între membri care se aflau de multe ori sub același acoperiș, prin noile modificări o persoană agresată sau intimidată poate solicita un ordin de protecție și față de un vecin, coleg de serviciu, fost prieten etc.  

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a anunțat că ”toate victimele pot beneficia de protecție, indiferent de forma de violență, că este fizică sau psihică. De ce îi spun extins? Pentru că până acum exista Ordinul de protecție numai în cazul violenţei domestice. Îl extindem acum prin lege la toate situațiile şi e normal să mergi la metrou sau pe stradă, fără să privești cu frică peste umăr, să intri în scara blocului fără spaima de vecinul agresor. Să stai fără teama că un fals prieten îţi fură poze private din telefon pentru a le populariza în mediul online”.

Polițiștii sunt cei care vor trebui să analizeze fiecare caz în parte și, dacă constată un pericol, să emită ordinul de protecție provizoriu.

Prin ordinul de protecție provizoriu, agresorului i se impun interdicții, de regulă de a lua orice fel de legătură cu victima ori de a se apropie la o anumită distanță de aceasta, funcție de fiecare caz în parte.

Evacuările din locuință se impun doar atunci când agresorul și victima au același domiciliu.

Pe aceeași temă, comisarul-șef Ionuț Epureanu, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, a explicat:

”În cazul în care se constată că sunt întrunite condiţiile pentru emiterea ordinului de protecţie provizoriu, poliţiştii emit ordinul de protecție provizoriu imediat.

În cazul în care se constată că nu sunt întrunite condiţiile pentru emiterea ordinului de protecţie provizoriu, poliţiştii au obligaţia de a informa persoanele care susţin că sunt victime ale unui act de violenţă cu privire la posibilitatea formulării unei cereri către judecătoria de pe raza teritorială în care își are domiciliul/reședința victima, pentru emiterea unui ordin de protecţie, prin care pot fi dispuse mai multe obligații sau interdicții față de agresor.

De asemenea, după ordinul provizoriu emis de polițiști pentru 5 zile, victima se poate adresa instanței de judecată pentru a obține un ordin de protecție pe termen mai lung”. 



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 02 Septembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.