Dana HUMOREANU
Muzeul Național al Bucovinei a avut anul trecut încasări de 2,97 de milioane de lei, cu peste 700.000 de lei mai mult decât suma de 2,26 milioane de lei, preconizată a fi realizată în buget la capitolul venituri.
„A fost un an bun”, a declarat directorul muzeului, dr. Emil Ursu, deși din motive obiective numărul de vizitatori a fost mai scăzut decât în anul precedent.
În anul 2024, complexul muzeal a avut 338.613 vizitatori, dintre care cei mai mulți au fost la Cetatea de Scaun a Sucevei, 176.240 de persoane, iar pe locul doi a fost Muzeul Satului Bucovinean, cu 86.673 de persoane.
Printre cauzele reducerii numărului de oaspeți menționăm închiderea pentru o lună a Cetății de Scaun a Sucevei, interdicția de vizitare a curții exterioare până în luna iunie și mutarea accesului prin parc până în august, din cauza lucrărilor de restaurare la cel mai vizitat obiectiv din cadrul complexului muzeal.
La Muzeul de Istorie, găzduirea birourilor electorale județene pentru alegerile locale și parlamentare a avut un impact asemănător deoarece unii dintre potențialii vizitatori au asociat prezența BEJ-urilor cu limitarea accesului în clădire, deși intrările și circuitele au fost separate. De asemenea, din motive financiare multe grupuri nu mai vizitează tot muzeul, ci se rezumă la Sala Tronului.
Ca surse de încasări, cei mai mulți bani au venit la muzeu din taxele de vizitare, respectiv 2,295 de milioane de lei; din prestări servicii, îndeosebi de arheologie și restaurări - 316.651 de lei; din sponsorizări – 180.200 de lei.
În acest an, calendarul de evenimente al Muzeului Național al Bucovinei cuprinde evenimentele tradiționale, precum Festivalul Medieval sau Cetatea de Rock a Sucevei, dar și manifestări noi, despre care conducerea instituției speră că vor fi pe gustul publicului.
Printre acestea se numără o expoziție Corina Chiriac, realizată în parteneriat cu Muzeul Național al Țăranului Român și Muzeul Municipiului București, în perioada martie - aprilie; expoziția GOPO, în colaborare cu Muzeul Județean de Istorie din Brașov, în perioada 5 mai - 13 iunie; expoziție Henry Mayer, realizată împreună cu Regiunea Schwaben, ce va fi realizată în iunie; Istoria Jandarmeriei, în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie, în noiembrie 2025- februarie 2026. De asemenea, în acest an va debuta manifestarea „Legende și tradiții de mărțișor”, în cadrul „Poveștilor din lumea satului de odinioară”.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 10 Februarie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.