Monitorul de Suceava

O suceveancă a fost înregistrată când încerca să mituiască doi polițiști cu suma de 200 de lei

Sandrinio NEAGU

O femeie în vârstă de 43 din județul Suceava a fost înregistrată în timp ce oferea 200 de lei cu titlu de mită unor polițiști din Botoșani pentru a-i convinge să nu o sancționeze. Suceveanca se afla la volan, iar la Coțușca a fost surprinsă cu viteza de 88 km/h, cu 38 km/h peste limita admisă pentru acel sector de drum. În plus, femeia nu purta nici centură de siguranță.

Polițiștii i-au transmis că va fi amendată, moment în care șoferița a pus 200 de lei printre actele autoturismului în speranța că vă scăpa de sancțiuni.

Totul s-a întâmplat în dimineața zilei de joi, 10 octombrie, și a fost înregistrat cu aparatura tip body-cam pe care polițiștii o aveau instalată pe corp. Oamenii legii au refuzat mita și au sunat Call center 0800.806.806, la Serviciul Județean Anticorupție Botoșani.

Ofițerii acestei structuri au constatat infracțiunea flagrantă, iar ulterior ancheta a fost preluată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani.

Suceveanca este cercetată acum pentru comiterea infracțiunii de dare de mită.

Anchetatorii au făcut precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 11 Octombrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.