Florin PAIU
Polițiști, pompieri militari și lucrători de la Delgaz au intervenit, duminică seară, de urgență, pe o stradă din cartierul Burdujeni al municipiului Suceava, unde o mașină avariase alte două autoturisme, dar și o țeavă de gaz metan. Alarma s-a dat în jurul orei 20.10, de pe strada Eroilor din cartierul Burdujeni. Un echipaj de la Biroul Rutier al Poliției municipiului Suceava, deplasat la fața locului, a constatat că mașina implicată, o Skoda, era condusă de o femeie care părea a fi băută. Ana A., în vârstă de 37 de ani, a fost testată de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat prob ebiologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cu privire la cum s-a produs accidentul, pe strada Eroilor, în general îngustată de mașinile parcate, șoferița a acroșat ușor două mașini staționate în dreapta sa, după care, cu partea din dreapta față a autoturismului său, a lovit o țeavă de gaz, acesta fiind și momentul în care s-a oprit.
În urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe”, ce va fi soluţionat procedural.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 11 Octombrie 2021.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.