Monitorul de Suceava

„O pîine rumenă şi frumoasă...”

Tiberiu COSOVAN, Florin PAIU

“Unii comercianţi...”

Unii comercianţi, profitând de evenimente, în dorinţa de a se îmbogăţi peste noapte, au găsit de cuviinţă să urce preţurile la toate felurile de alimente şi îmbrăcăminte, provocând adânci nemulţumiri în păturile populaţie din localitate. Autorităţile, sesizate de această îndrăzneală, au ripostat prompt, luând măsurile de rigoare. Dl. Orest Rusşindilaru, primarul oraşului, convocând reprezentanţii legali ai consumatorilor şi comercianţilor, a fixat - după cercetări minuţioase - următoarele preţuri maximale, care au adus o ieftinire simţitoare în raport cu preţurile din lunile de vară. Astfel, carnea s-a ieftinit cu 4 lei la 1 kilogram, fixându-se carnea de porc cu 30 de lei. Asemenea au fost ieftinite cu 2 lei, toate felurile de cârnaţ şi chiar jambonul fără os şi presat, fixându-se la 70 de lei  kilogramul. Carnea de vită a rămas la preţul de lei 22, iară cea de viţel la 28 lei pentru creştini, evreii plătind 6 lei în plus, taxă care grevează destul de simţitor asupra populaţiei nevoiaşe, atât de numeroasă în acest oraş. La restaurante, preţurile au suferit asemenea ieftiniri radicale, fixându-se preţuri notate în dreptul fiecărui articol”.

„Suceava”, Anul I, nr. 231, Octombrie 1939. 

 

„O pîine rumenă şi frumoasă...”

Am cumpărat deunăzi o pîine rumenă şi frumoasă. Într-adevăr m-am simţit satisfăcut că, în sfîrşit, s-au luat măsuri ca pîinea să fie de mai bună calitate. Dar această satisfacţie avută la început s-a transformat într-o cumplită indignare deoarece la cîntărirea pîinii am constatat că, în loc de 2 kg pentru care am plătit 4 lei, pîinea avea numai 1 kg şi 750 gr, deci cu un sfert de kg lipsă”.

„Zori Noi”, Anul XI, nr. 2747, Suceava, Octombrie 1956.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 12 Noiembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.