Monitorul de Suceava Accident

O mașină a intrat într-un stâlp și a luat foc. Șoferul a scăpat fără leziuni

Florin PAIU

Un autoturism scăpat de sub control de șofer pe raza satului Băișești, comuna Cornu Luncii, a intrat într-un stâlp, după care a luat foc. Accidentul s-a produs luni dimineață, la fața locului intervenind pompierii militari, cu o autospecială cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, cu sprijinul SVSU Cornu Luncii.

Conducătorul auto, conștient și cooperant, a fost găsit în afara mașinii. Ulterior, bărbatul a refuzat transportul la o unitate spitalicească. Șoferul se afla singur în mașină și a ieșit la timp.

”Incendiul a fost lichidat în limitele găsite, la finalul misiunii salvatorilor fiind înregistrate doar pagube materiale”, au transmis pompierii militari.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 04 Februarie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.