Monitorul de Suceava

O femeie de 97 de ani a murit după ce casa i-a luat foc de la o lumânare

Sandrinio NEAGU

O lumânare aprinsă a provocat o adevărată tragedie la Preutești. O femeie în vârstă de 97 de ani a murit după ce casa în care locuia a luat foc.

Nonagenara, a cărei locuință se afla în aceeași curte cu casa fiului, a primit în cursul zilei de miercuri brânză și smântână cu mămăligă.

Nu a mai aprins candela, așa cum obișnuia, ci o lumânare pe care a fixat-o în bucata de mămăligă rămasă.

Peste noapte, lumânarea a căzut cel mai probabil și camera a luat foc. Cu ultimele puteri, cu arsuri serioase, bătrâna a reușit să iasă din casă și să strige după ajutor, iar la scurt timp a intrat în stop cardio-respirator.

Echipajul medical sosit la fața locului a început manevrele de resuscitare, dar în final nu s-a mai putut face altceva decât să se constate decesul.

Focul s-a extins și la  locuința fiului, în vârstă de 71 de ani. Acesta a suferit un atac de panică și a avut nevoie de îngrijiri medicale. La final a refuzat transportul la spital.

Pentru a stinge incendiul care a fost observat în jurul orei 1.30 s-a muncit timp de trei ore. Au acționat cinci autospeciale ale pompierilor militari din Fălticeni și ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Preutești.

Flăcările au mistuit casa de locuit și o anexă gospodărească a femeii care a murit, cu bunurile aferente, pe o suprafață de aproximativ 120 de metri pătrați.

La locuința învecinată focul a afectat o suprafață de aproximativ 10 metri pătrați din acoperiș, dar și o fațadă (izolația din polistiren) și elemente de tâmplărie din PVC.

Intervenția a fost una dificilă și din cauza frigului, termometrele arătând minus 12 grade Celsius

În acest context, pompierii au venit cu o serie de recomandări:

- asigurați-vă că lumânările se află în poziţie verticală şi sunt fixate într-un suport special destinat, astfel încât să nu cadă sau să curgă picături de ceară fierbinte;

- amplasați întotdeauna lumânările pe o suprafaţă netedă rezistentă la căldură;

- nu puneți lumânările aprinse în apropierea materialelor care se pot aprinde uşor (mobilier, perdele, ziare etc.);

- nu adormiţi cu lumânările aprinse.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 13 Februarie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.