Monitorul de Suceava Pagube mari

O casă și două anexe, afectate grav de un incendiu pornit de la o priză defectă

Florin PAIU

Opt autospeciale cu apă au fost mobilizate, rând pe rând, la Boroaia, după izbucnirea unui puternic incendiu într-o gospodărie, care s-a extins la trei construcții. Alarma de incendiu s-a dat duminică, în jurul orei 13.40.

La locul incendiului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciilor voluntare pentru situații de urgență Boroaia, Bogdănești și Cornu Luncii.

Echipajele de pompieri au găsit un incendiu deja puternic, arzând generalizat două anexe gospodărești și acoperișul casei de locuit.

Focul a fost lichidat în totalitate în jurul orei 16.00.

Pompierii militari au transmis la finalul intervenției că au ars acoperișul casei de locuit pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați, bucătăria de vară pe 40 de metri pătrați și o altă construcție anexă pe 60 de metri pătrați.

Atrage atenția și cauza incendiului:

”Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit produs la o priză cu defecțiuni”, a declarat locotenent colonelul Alin Găleată.

Pompierii au salvat restul casei de locuit, cu bunurile din interior, și un adăpost de animale.

ISU Suceava a transmis un semnal cu privire la starea instalațiilor electrice și a prizelor, care trebuie verificate periodic de personal de specialitate. Pompierii îi îndeamnă pe suceveni să nu suprasolicite prizele cu prea multe surse simultan, să nu lase prizele conectate când pleacă de acasă pentru mai multe zile și să nu facă izolații punctuale improvizate.  

Tot duminică, după-amiază, a mai izbucnit un incendiu legat de instalația electrică, la Vatra Dornei.

Alarma de incendiu s-a dat în jurul orei 18.00.

Pompierii au constatat că ardea mansarda locuinței, construită din lemn și acoperită cu tablă, cu pericol de propagare la întreaga construcție, dar și la gospodăriile învecinate (case și anexe).

Focul a fost lichidat relativ repede. 

În urma incendiului, a fost distrusă partea superioară a casei în care a pornit incendiul, însă pompierii au salvat restul casei de locuit, cu bunurile aferente, dar și construcțiile gospodăriilor învecinate.

”Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect sau cu izolația deteriorată”, a rezultat din cercetările pompierilor suceveni.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 22 Octombrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.