Sandrinio NEAGU
O casă și anexele acesteia au fost cuprinse de flăcări în cursul zilei de marți, 19 noiembrie. Incendiul a izbucnit într-o gospodărie din Marginea, iar pentru stingerea acestuia au fost trimise trei autospeciale ale pompierilor militari și civili. La fața locului a mai mers și o ambulanță SMURD. Echipajul medical a acordat primul ajutor proprietarei, o femeie în vârstă de 42 de ani, care a suferit un atac de panică. Ulterior, femeia și-a revenit și a refuzat transportul la o unitate spitalicească. Suprafața afectată este de aproximativ 220 de metri pătrați - casă de locuit și două anexe, construcții corp comun, majoritare din lemn. Pompierii urmau să stabilească și cauza acestui incendiu soldat cu pagube mari.