Sandrinio NEAGU
O casă din Solca pe care proprietarii abia o terminaseră de renovat a ars aproape în totalitate în urma unui puternic incendiu. Totul a plecat de la coșul de fum, iar alarma s-a dat marți, 26 noiembrie, în jurul orei 16.30. Pentru stingerea flăcărilor au fost trimise autospeciale de la Garda de Intervenție Solca, dar și de la Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență Arbore și Cajvana.
Flăcările au mistuit peretele centralei termice construit din lemn pe o suprafață de aproximativ 2 mp și acoperișul casei construit din lemn și cu învelitoare din tablă pe astereală din șindrilă pe o suprafață de aproximativ 100 mp și bunuri din podul locuinței. De asemenea, s-au degradat tavanul camerelor de la etaj pe o suprafață de 100 mp, tavanul parterului pe o suprafață de aproximativ 70 mp, pereții de la casa scării și bunuri din interior.
Prejudiciul în acest caz a fost estimat la 250.000 de lei.