Monitorul de Suceava

O anexă în care se aflau 7 porci, dar și o bucătărie de vară și acoperișul unei case, distruse într-un incendiu

Sandrinio NEAGU

 

Incendiul care a cuprins joi, 23 ianuarie, o gospodărie din satul Ciprian Porumbescu a provocat pagube serioase. De altfel, pentru a stinge flăcările, la fața locului au fost trimise nu mai puțin de 6 autospeciale ale pompierilor militari și civili.

Flăcările au distrus în totalitate două anexe gospodărești, respectiv un adăpost de animale în care se aflau 7 porci și o bucătărie de vară. De asemenea, au mai ars parțial acoperișul unei anexe de locuit și în totalitatea mansarda casei.

Incendiul s-a extins și la anexele altor gospodării din vecinătate. La una din gospodării, focul a distrus un perete al unei hale construite din lemn, în suprafață de 20 mp, precum și o suprafață de 20 mp acoperiș al unui adăpost de animale. La cea de a doua gospodărie a fost afectat acoperișul unei anexe, pe o suprafață de 10 mp.

Pompierii spun că incendiul a plecat de la un scurtcircuit la un conductor electric neizolat corespunzător aflat la mansarda imobilului.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 24 Ianuarie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.