Temperaturile atmosferice oscilante din ultima săptămână aproape că au dublat numărul de afecţiuni respiratorii în rândul populaţiei din judeţ.
Potrivit unui raport dat publicităţii, marţi, de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Suceava, dacă în săptămâna 13-19 septembrie s-au înregistrat 959 de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare, în perioada 20-26 septembrie au fost consemnate 1.716 de îmbolnăviri.
Potrivit documentului, săptămâna trecută, cele mai multe cazuri de infecţii acute de căi respiratorii superioare, respectiv 558, au fost înregistrate la copiii cu vârste între 5-14 ani, categorie urmată de 1-4 ani cu 416 cazuri, 15-29 de ani cu 294 cazuri şi copii sub 1 an cu 201 cazuri. Alte 152 de îmbolnăviri au fost semnalate la adulţii între 30 şi 64 de ani, iar alte 95 la persoanele cu vârsta de 65 ani şi peste. Din totalul celor 1.716 de suceveni cu infecţii acute de căi respiratorii superioare, 47 au fost internaţi.
În săptămâna 20-26 septembrie, şi numărul de pneumonii a fost dublu, raportul DSP arătând o creştere de la 266 cazuri în săptămâna anterioară la 519. Cele mai multe îmbolnăviri, şi anume 123, s-au înregistrat la grupa de vârstă 1-4 ani, urmată de 30-64 ani cu 115 îmbolnăviri, 5-14 ani cu 100 de cazuri, 15-29 ani cu 78 de cazuri. Alte 42 de pneumonii au fost consemnate la copiii sub 1 an, iar alte 46 la persoanele de 65 ani şi peste. Din totalul bolnavilor, 75 au necesitat internare.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 28 Septembrie 2010.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.