Monitorul de Suceava

Noul primar de Vatra Dornei, Marius Rîpan, își începe mandatul cu o invitație la unitate și respect, către toate formațiunile politice

Dana HUMOREANU, Dan COMAN

Noul primar al orașului-stațiune Vatra Dornei, Marius Rîpan, a depus, miercuri, jurământul și și-a preluat noile atribuții. În discursul de după învestire, primarul Rîpan a declarat că își dorește ca mandatul său să fie ghidat de cinste, respect, altruism și bună înțelegere și a făcut apel la unitate pentru buna administrare a municipiului. „Într-o lume în continuă schimbare, este esențial să rămânem uniți și să lucrăm împreună pentru a depăși provocările cu care ne confruntăm. Să găsim, întotdeauna, lucrurile care ne unesc și să le facem, împreună, mai puternice decât cele care ne diferențiază. Să ne concentrăm pe dezvoltarea reală a Dornei noastre dragi, să sprijinim în continuare inițiativele locale și să promovăm constant turismul, îmbunătățind astfel viața noastră, a tuturor. Așa după cum am și jurat mai devreme, îmi voi pune, întotdeauna, bunele intenții în slujba locului pe care cu toții îl numim <acasă>. Vatra Dornei are un potențial uriaș, iar împreună vom continua să fructificăm acest potențial, fie că este vorba de a asigura un mediu favorabil investițiilor private sau de atragerea de fonduri pentru proiecte de infrastructură, educație și sănătate”, a spus noul primar.

De asemenea, acesta a afirmat că este decis să încurajeze implicarea tinerilor în viața comunității și a promis programe „care să le ofere tinerilor oportunități de a contribui la dezvoltarea orașului și de a-și exprima ideile și viziunea”.

Marius Rîpan a adresat mulțumiri în primul rând dornenilor, de la care a primit pentru acest prim mandat peste 50% din voturi, apoi fostului primar Ilie Boncheș, cu care a lucrat vreme de 8 ani în calitate de viceprimar, pentru încrederea pe care i-a acordat-o; deputatului PNL Angelica Fădor; fostului deputat Dumitru Pardău, despre care a spus că este cel care l-a adus în politică în urmă cu 18 ani, care îi este model în viață și pe a cărui experiență profesională contează mereu; președintelui PNL Suceava, Gheorghe Flutur, pe al cărui sprijin contează și după alegerile parlamentare; colegilor liberali; prefectului Alexandru Moldovan și, desigur, familiei sale, care l-a susținut în proiectele politice.

Marius Rîpan le-a urat succes consilierilor locali și și-a exprimat speranța că vor colabora toți, indiferent de partidul care i-a trimis în deliberativul local.

„E momentul să dezbrăcăm haina politică și să ne punem bunele intenții în folosul celor care ne-au trimis aici. (...) În calitate de viceprimar, am acumulat destulă experiență în cei opt ani, având ocazia să învăț foarte multe lucruri noi despre administrație și nu numai. Împreună cu cele două consilii locale, am reușit să dezvoltăm proiecte care au îmbunătățit viața dornenilor și îmi doresc să continuăm tot pe acest drum. Postura în care mă aflu începând de astăzi este cea mai mare onoare de care puteam avea parte. Să reprezint cu mândrie municipiul Vatra Dornei în următorii 4 ani mă obligă să fiu, în fiecare zi, cea mai bună versiunea a mea și să nu vă dezamăgesc pe niciunul dintre dumneavoastră. Și vă promit că așa va fi! Cu ajutorul bunului Dumnezeu și al tuturor celor care vor binele Dornei!”, a mai spus noul primar al municipiului Vatra Dornei.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 23 Octombrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.