Normele metodologice de acordare a voucherelor de vacanţă, publicate în Monitorul Oficial
Mediafax.ro
Normele metodologice privind acordarea voucherelor de vacanţă au fost publicate în Monitorul Oficial, actul normativ stabilind că atât salariaţii din sectorul bugetar, cât şi cei din mediul privat pot primi vouchere de vacanţă în limita a şase salarii minim brute, informează Mediafax.Voucherele de vacanţă reprezintă bonuri de valoare, emise de unităţile autorizate de Ministerul Finanţelor Publice, care sunt acordate persoanelor angajate prin încheierea unui contract individual de muncă şi pot fi folosite doar în turismul românesc. Voucherele pot fi acordate fie pe suport hârtie, fie pe suport electronic, decizie ce va putea fi luată de către angajatori."Beneficiarii au dreptul să îşi aleagă unitatea de la care achiziţionează servicii turistice, însă numai dintre cele afiliate care deţin licenţa de turism sau certificat de clasificare emise de Autoritatea Naţională pentru Turism. Pe site-ul acestei instituţii va fi postată lista unităţilor turistice autorizate. Beneficiarii pot utiliza voucherele de vacanţă pe baza actului de identitate. Este interzisă comercializarea voucherelor de vacanţă în schimbul unor sume de bani şi/sau altor bunuri/servicii", se precizează în actul normativ.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 07 August 2015.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.