Dana HUMOREANU
Zboruri noi spre Bruxelles, Bergamo și o destinație din Spania și o companie aeriană interesată să deschidă o bază operațională la Suceava sunt informațiile transmise, joi, de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan.
Șoldan a declarat că modernizarea Aeroportului “Ștefan cel Mare” Suceava este categoric una dintre prioritățile acestui mandat.
"În cele aproape patru luni de când am preluat conducerea Consiliului Județean Suceava am făcut pași concreți pentru atragerea de noi rute aeriene. Vrem un aeroport modern, bine conectat și eficient, cu mai multe zboruri directe în Europa și condiții optime pentru pasageri și companiile aeriene", a afirmat Gheorghe Șoldan.
Acesta a precizat că împreună cu directorul general al Aeroportului “Ștefan cel Mare”, Ioan Măriuța, a avut discuții în ultimele luni cu diferiți operatori aerieni, privind deschiderea și redeschiderea mai multor destinații dorite de suceveni.
"Astăzi vă pot anunța că suntem în discuții pentru trei zboruri noi: Suceava – Bruxelles, Suceava - Bergamo și pentru o conexiune directă cu Spania, destinația fiind încă în analiză. În plus, o companie aeriană și-a exprimat interesul de a deschide o bază operațională la Suceava în 2026. Sper ca în următoarele luni să anunțăm date concrete privind primele curse spre noile destinații. Știu că mulți suceveni își doresc și alte rute directe. Credeți-mă, mi le doresc și eu la fel de mult. Atragerea unor noi companii aeriene nu este un proces simplu și depinde de mai mulți factori. Nu există o listă de destinații pe care bifăm pur și simplu rute cu pixul", a subliniat Gheorghe Șoldan.
Șeful administrației județene a explicat că toate companiile aeriene își stabilesc zborurile în funcție de cererile pasagerilor, studiile de trafic, costurile operaționale și infrastructura aeroportuară disponibilă, însă dă asigurări că modernizarea Aeroportului “Ștefan cel Mare” Suceava, atragerea de noi zboruri, creșterea numărului de pasageri și îmbunătățirea condițiilor din aerogară nu sunt doar promisiuni, ci "un obiectiv clar și asumat al acestui mandat".
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 13 Februarie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.