Monitorul de Suceava

Noaptea Cercetătorilor, cel mai prietenos eveniment despre știință și cercetare, la finele lunii

Adelina TALPALARIU

Pe 27 septembrie, Noaptea Cercetătorilor Europeni, cel mai cunoscut și longeviv eveniment despre știință și cercetare, își deschide porțile pentru publicul larg, în Suceava și alte orașe din România.
Evenimentul va avea loc pe esplanada din fața Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, începând cu ora 17.00. Intrarea este liberă.

Cercetători, profesori, elevi, pasionați de știință, de descoperiri, de tehnică, de inovație, așteaptă cu entuziasm interacțiunea directă cu publicul, care va avea astfel ocazia de a înțelege mai bine cât de importante sunt munca de cercetare și impactul pe care aceasta îl are asupra vieții de zi cu zi.

„Știința unește OAMENI și IDEI la Noaptea Cercetătorilor Europeni. Cel mai fascinant eveniment despre știință și cercetare își deschide porțile pe 27 septembrie 2024. Universitatea <Ștefan cel Mare> Suceava va fi gazda evenimentului, unde cei mai prietenoși cercetători îi așteaptă pe toți pasionații de știință, începând cu ora 17:00, să deslușească împreună tainele științei în cele mai inedite și captivante moduri. Activități interactive, experimente trăsnite, ateliere de lucru, demonstrații și prezentări, expoziții și dezbateri sunt pregătite pentru publicul de toate vârstele. Intrarea este liberă..Vino la Noaptea Cercetătorilor Europeni și bucură-te de o experiență de neuitat!”, au transmis organizatorii.

Noaptea Cercetătorilor Europeni se înscrie în seria evenimentelor Marie Skłodowska-Curie și își propune să arate publicului larg ce înseamnă să fii cercetător și cât de interesantă poate fi munca de cercetare.

Anual, în ultima zi de vineri a lunii septembrie, Noaptea Cercetătorilor Europeni (eveniment organizat în majoritatea statelor Uniunii Europene) face știința accesibilă tuturor.

De la prima ediție a Nopții Cercetătorilor Europeni în 2005 și până acum, milioane de vizitatori au intrat în legătură cu oameni de știință de pe întreg continentul și nu numai. Evenimentul atrage anual peste 1,5 milioane vizitatori din Europa și nu numai.

Anul acesta, evenimentul Noaptea Cercetătorilor Europeni va fi organizat în 26 țări.

Peste 400 de orașe europene și nu numai vor găzdui întâlniri cu cercetători și oameni de știință, iar publicul va avea ocazia să-i cunoască și să înțeleagă mai bine impactul pe care munca lor îl are asupra vieții cotidiene.

„Dacă ai o minte curioasă, dacă îți dorești să începi o carieră în cercetare sau ești, pur și simplu, pasionat de știință, Noaptea Cercetătorilor Europeni este evenimentul cel mai potrivit pentru tine!

Aici poți întâlni cei mai prietenoși cercetători, ai ocazia să vezi și să asculți prezentările celor mai inovative proiecte, poți efectua cele mai trăsnite experimente, iar concursurile și surprizele îți vor face experiența participării una de neuitat”, au mai spus organizatorii.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 19 Septembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.