Monitorul de Suceava

Nicolae Ciucă spune că Horodnic de Sus poate fi dat ca exemplu pentru tot ceea ce înseamnă țară

Dan COMAN

 

Președintele PNL și candidatul acestui partid pentru președinția României, Nicolae Ciucă, a declarat după ce a vizitat Horodnic de Sus că această comună poate fi dată ca exemplu pentru tot ceea ce înseamnă țară. Alături de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, de primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luță, și de alți primari liberali, Nicolae Ciucă a vizitat marți primăria, mai multe clădiri publice, toate modernizate, parcul industrial și biserica de lemn din această comună.

Liderul liberalilor a ținut să îl felicite pe primarul Valentin Luță, apreciind faptul că acesta a reușit în doar două mandate să dezvolte foarte mult această comună. „Aici, la Horodnic de Sus, se poate face administrație într-o primărie a unei localități de 5.600 de locuitori cu doar opt angajați. Iată ce înseamnă eficiență, organizare, coordonare. Dintr-o schemă de 46, 38 de locuri sunt vacante, neîncadrate și opt oameni trudesc pentru comunitatea lor. Totul este încă o dată în deplină aliniere cu viziunea primarului, a liderului comunei. Eu vă felicit pe toți, pe dumneavoastră în mod deosebit, echipa dumneavoastră și să dea Dumnezeu ca credința, buna-cuviință și speranța că Dumnezeu le rânduiește pe toate să vă facă să mergeți înainte mai mult decât ați făcut-o până acum”, a spus Nicolae Ciucă.

El a subliniat faptul că încă din 2019, când PNL a preluat guvernarea, liberalii au avut ca proiect dezvoltarea României. „Deci acesta a fost programul nostru de guvernare: <Dezvoltăm România>. Acum continuăm acel program venind pe cele trei componente de bază ale viziunii noastre, și anume familie, comunitate, țară. Iar aici, la Horodnic de Sus, se găsesc toate cele trei elemente, familia, comunitatea și uitați cât este de bine așezată și cât de frumos visează să se dezvolte. Iar de aici putem să dăm un exemplu și un model pentru tot ceea ce înseamnă țară. Familie cu familie, comunitate cu comunitate, asta înseamnă țara, asta înseamnă România, asta înseamnă identitatea, valorile și virtuțile noastre pe care le prețuim și pe care trebuie să le predăm mai departe generațiilor viitoare”, a spus Nicolae Ciucă.

 

·        Gheorghe Flutur: „De aici vrem să transmitem un mesaj despre ce se poate face pentru satul românesc”

 

La rândul său, prim-vicepreședintele PNL și președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a spus că localitatea Horodnic de Sus nu a fost aleasă întâmplător pentru vizită, aici fiind satul românesc autentic. „De aici vrem să transmitem un mesaj despre ce se poate face pentru satul românesc. Și o să vedeți că vizita aceasta este gândită pentru mesaje despre dezvoltarea satului românesc, povești de succes, cu un primar tânăr, tată a șapte copii, deci un familist, un foarte bun creștin, un extraordinar gospodar și om de echipă. Iar parteneriatul cu noi, Consiliul Județean Suceava, a fost fundamental în rezolvarea acestor mari proiecte de schimbare la față a comunei”, a precizat Flutur. El a adăugat că povești de succes în administrație sunt și în alte localități din zonă, care au cunoscut o dezvoltare excepțională, cum ar fi Marginea, Vicovu de Sus, Frătăuții Noi, Frătăuții Vechi, Bilca, Sucevița sau Burla.

Gheorghe Flutur a precizat că Nicolae Ciucă a pornit în campania pentru prezidențiale cu trei gânduri. „E vorba de credință și uitați-vă că în Bucovina o găsiți la tot pasul. Poate că nu vorbită mult, ci avută în suflet, frica de Dumnezeu. Vorbim de familie și vedeți aici exemple. Veți vedea familii din diaspora întoarse acasă să locuiască în case tradiționale, să investească în parcul industrial. Și vedeți aici grija pentru comunitate. Pentru că aici avem un dispensar medical, unde vin doctori de la Rădăuți care dau consultații după-amiază. S-a mutat medicul către pacient. Și peste drum este un centru medical în construcție pentru că domnul primar Luță vrea să extindă, să aducă și alte discipline medicale aici, la oamenii care au nevoie”, a precizat Flutur.

El a amintit că tot primarul Valentin Luță a semnat un proiect pentru un centru de recuperare locomotorie, un program foarte util pentru o localitate din mediul rural. În final, Gheorghe Flutur a precizat că exemplele de succes din comuna Horodnic de Sus pot fi exemple de succes pentru mulți primari din țară.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 15 Octombrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.