Monitorul de Suceava

„Nefertiti - Regina Inimilor - O poveste cu parfum oriental” a câștigat trofeul unui festival internațional de film de la Craiova

Daniela MICUŢARIU

Filmul de animație de lung metraj „Nefertiti - Regina Inimilor - O poveste cu parfum oriental” (2024), realizat de artistul Cătălin Alexandru Chifan, a câștigat recent trofeul „Eastern Europe Film Festival” Craiova. Cătălin Chifan a anunțat câștigarea premiului, felicitând întreaga echipă cu care a lucrat timp de un an și o lună.

„Filmul a fost realizat în limba română, împreună cu o echipă minunată. Filmul de animație prezintă viața faimoasei regine Nefertiti, alături de soțul ei Akhenaten. Toată echipa care a lucrat la film a pus mult suflet pentru realizarea acestei producții. Este un film despre iubire și dorința de a face bine. Deși a fost realizat cu puține resurse financiare, filmul arată minunat, iar vocile artiștilor sunt captivante și atrăgătoare”, a transmis artistul Cătălin Chifan. „Nefertiti - Regina Inimilor - O poveste cu parfum oriental” a fost realizat în studioul de animație Chifan Animation Studio – 2024. Distribuție: rolurile principale, dar și în alte roluri din film: Chifan Doina – povestitor (naratoare), Delia Ioana Leizeriuc (rol principal) - Regina Nefertiti, Melinte Hermina Cristina - Profesoara de dans oriental/Miriam, Chifan Aida Claudia (rol principal) - pasărea Tucan, Adela Șulea (rol principal) - Regina Cleopatra, Tudor Andrei Ostafie (rol principal) – Faraonul Akhenaten, Adela Butnariu - Regina Haștepsut, Anubis – Ștefan Pînzaru, Doru George Pascal (rol principal) – Generalul Marc Antoniu, Lămășanu Bianca – Pisi, Crușninschi Emilia – Miau, Popescu Diana - Șecmet, Sorin Ursan Delaclit - Împăratul Cezar, Teodora Ursan – Isis, Anisia Dăscăliac – Pasărea Papagal, Constantin Horbovanu - Aten Zeul Soarelui, Cătălin Alexandru Chifan (film director) - Vânzătorul de cămile. Subtitrare în limba engleză: Irina Grumăzescu. Muzica: Nefertiti Cinematic Trailer; Gagiu Ciprian - Muzica Trailer și coloana sonoră; Coloana sonoră film „Nefertiti – Regina Inimilor”; Jamendo Licensing: „Oriental World” /OY Studio; Jamendo Licensing – „Duduck in The Desert” by Tim Taj; Lifetime Extended License For „Slow Walk Into The Sunset” by „Alexander Nakarada”; Lifetime Extended License For „Discovering The New Land” by „MusicLFiles”; Muzica videoclip și coloana sonoră: Gagiu Ciprian - Muzica Trailer și coloana sonoră; Alexandru Mateescu – mix and master; Alexandru Mateescu și Bunea Daniel - compoziție „Regina Nefertiti”; „Regina Nefertiti” - Deliu Alexandra.

Filmul de animație, plin de fantezie, culoare, făcut cu suflet și multă imaginație, este disponibil online:  https://www.youtube.com/watch?v=hQ74YuJmzzw&t=32s



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 03 Septembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.