Monitorul de Suceava Apreciere

Nechifor: „PSD, un partid de 37 de grade Celsius”

Tudor IONESCU

PSD este singurul partid normal din România, apreciază candidatul PSD la Camera Deputaţilor în colegiul Fălticeni 4, Cătălin Nechifor. Nechifor a arătat că, în prezent, PSD are 37% în sondaje, „exact cât are orice om normal ca şi temperatură corporală”.

„Suntem un partid care demonstrează normalitate. 37 de grade are orice persoană, atât avem şi noi, cei din PSD. Şi ei, şi noi, şi voi trebuie să mergem pe varianta social democrată, pentru că suntem normalitatea pentru România. Am siguranţa că de Sf. Andrei românii vor alege normalitatea, vor alege o temperatură nici prea mare, nici prea mică, una firească, care să le confere o stare de confort şi de siguranţă pentru viitor”, a spus Nechifor.

 

Pact social după 1 decembrie

El consideră că, după data de 1 decembrie, toate partidele care vor accede în Parlament ar trebui să încheie un pact social, „astfel încât tot ceea ce facem să fie pentru a salva România din criză”.

„Din păcate, am irosit deja doi ani în care ar fi trebuit să avem deja beneficii de pe urma integrării europene. Ar fi trebuit să facem şcoli, spitale, grădiniţe, autostrăzi, ar fi trebuit să dăm subvenţii în agricultură. Nu am dat, din păcate, pentru că, acolo, sus, în fiecare zi scandalul dintre preşedinte şi premier a fost de fapt singura lor preocupare. Dorinţa de a accesa ciolanul puterii a fost singura lor voinţă politică, iar România a ajuns o ţară bananieră”, a spus candidatul PSD.

Nechifor s-a legat de sloganul PD-L „Ei cu ei, noi cu voi” apreciind că este „la fel de păcătos” ca cel din 2004, „Să trăiţi bine”.

„O să le transmit celor din PD-L că România este una singură. Nu e a lor şi nu e a noastră, ci a urmaşilor urmaşilor noştri. Nu e portocalie, nu e bej, e o Românie frumoasă în care viaţa e foarte grea şi pentru care trebuie să facem tot ceea ce putem, astfel încât criza financiară să nu fie una de proporţii negative asupra populaţiei. Cred că românii nu au nici o vină pentru faptul că partidele îşi partajează acum electoratul”, a spus Nechifor.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 27 Noiembrie 2008.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.