Monitorul de Suceava

Ne vorbesc părinții Bisericii

 

Și ce este acela, vei întreba, care ne va face să ne desfătăm cu viața aceea? L-a auzit chiar pe judecător, care discuta cu un oarecare tânăr despre acest lucru. Când acela a întrebat pe Hristos: „Ce bine trebuie să fac ca să moștenesc viața veșnică?” (Matei 19, 16), după ce Hristos i-a spus celelalte porunci, a sfârșit a zice cu porunca iubirii față de aproapele. Și poate că unii dintre ascultători vor zice, așa cum a zis și acel bogat: „Acestea noi le-am păzit, fiindcă nici nu am furat, nici nu am omorât, nici adulter nu am făcut”. Nu poți însă susține că l-ai iubit pe aproapele, așa cum a trebuit să-l iubești, pentru că fie ai urât, fie ai judecat, fie nu ai luat apărarea celui nedreptățit, fie nu ai dăruit din bunătățile tale, ori nu ai iubit (din Omilia a 39-a la Evanghelia după Ioan).

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Texte alese, vol. 1, traducere de Preot Ioan Andrei Târlescu, ediție îngrijită de Ierom. Porfirie Nichita, Editura Bunavestire, Bacău, 2012, pp. 20-21)



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 25 Noiembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.