Ne vorbesc părinții Bisericii

Cel ce a trecut pragul mormântului, fie el drept sau păcătos, nu primește, după judecata particulară, răsplata ce i se cuvine, ca unui om întreg, ci numai după unirea trupului cu sufletul, care va avea loc la învierea cea de obște. De aceea, drepții se găsesc – după învățătura Bisericii noastre Ortodoxe – în stare de fericire nedeplină sau de început al fericirii, iar păcătoșii se găsesc la începutul sufe­rinței lor. Între păcătoșii din iad sunt unii a căror soartă nu e definitiv hotărâtă și care suferă chinurile iadului ca niște suflete ce au arătat căință pe pământ și fapte de căință. Taina vieții de dincolo de mormânt, ce-i duce pe drepți și pe păcătoși până în ziua Judecății celei de apoi, este deslușită de Mântuitorul în parabola bogatului și a săracului Lazăr. Legătura intimă și comuniunea dintre lumea pământească și cea a duhurilor, există și acum și va fi până la Judecata cea de apoi a lui Hristos, potrivit acestei pilde.

Să cităm mai multe locuri din tâlcuirea făcută de Nichifor, Arhiepiscop de Astrahan și de Stavropol. „Cel mai mare dintre drepți, Avraam, adresează celui mai mare din păcătoși cuvinte pline de milă și compătimire numindu-l: fiul meu”. Vedem că drepții nu sunt porniți împotriva păcătoșilor, nu-i urăsc, ci îi compătimesc în nenorocirea lor și se mâhnesc pentru aceasta. Prin urmare, drepții din rai văd și cunosc pe osândiți, și păcătoșii, la rândul lor, îi văd și îi cunosc pe cei fericiți. Vederea raiului cu fericirea viețuitorilor săi are un scop aparte, acela de a adăuga la suferința păcătoșilor, căci pe lângă chinurile iadului, apare încă și mustrarea conștiinței la vederea slavei drepților. Vederea păcătoșilor și a suferințelor lor are un singur scop pentru drepți, văzând suferințele osândiților, drepții fiind îndurători se mâhnesc pentru aceasta și, mâhnindu-se, mijlocesc la Dumnezeu pentru păcătoși și se îngrijesc de bântuirea lor. Drepții și păcătoșii nu se vor vedea decât la Judecata cea de apoi, când vor primi dreapta răsplătire și fericire cea fără de sfârșit pentru unii sau chinuirea nesfârșită pentru alții. Apoi, drepții și osândiții nu se vor mai vedea.

Avraam zice bogatului: „Între noi și voi, prăpastie mare s-a întărit; ca cei ce vor vrea să treacă de aici către voi, să nu poată, nici cei de acolo la noi să nu treacă” (Luca 16, 26). Prin aceasta, vedem lămurit că nimeni nu poate din voia sa, să treacă din rai în iad și din iad în rai; prin urmare, numai din voia lui Dumnezeu este cu putință trece­rea din iad la rai. Dumnezeu are putere de a ierta păcătosului și de a-l face vrednic de Împărăția Cerurilor. Iată starea drepților și a păcătoșilor dincolo de mormânt între judecata particulară și cea de apoi, așa cum o înfățișează Mântuitorul și cum pot cei în viață să ajute celor repausați.

(Părintele Mitrofan, Viața repausaților noștri și viața noastră după moarte, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă - Neamț, 2010, pp. 176-178)