N-ai economisit... vine Dan!

Una dintre problemele care afectează economia internă și mondială este monopolul. Avem monopol local (un singur furnizor de apă potabilă, spre exemplu), național (statul este singurul deținător al bogățiilor subsolului, pe care le concesionează pe piața liberă prin licitație sau le încredințează spre exploatare diferiților operatori după interese naționale), dar și mondial, precum producția de minerale rare, unde avem 1-5 furnizori (litiu, pământuri rare, cobalt etc.). Monopolul se manifestă diferit în economiile de comandă ale țărilor cu regimuri autoritare (Coreea de Nord, dar și România până în 1990) față de zonele unde economia de piață reală guvernează (capitalism, pentru cei mai mulți). Ca regulă, monopolul este o piedică în calea unei dezvoltări libere a economiei la nivel local și mondial, dar și un atribut al statelor (inclusiv cele mai liberale) în blocarea accesului tuturor la absolut toate produsele industriei și serviciilor (cum ar fi dacă s-ar pune în vânzare "la liber" uraniu îmbogățit sau bombe atomice?).

Trecând de la teorie la realitatea economică, trebuie să remarcăm o permanentă luptă comercială sau pe plan juridic între producători - furnizori care doresc eliminarea tuturor barierelor vamale fiscale sau non-fiscale sau a contingentării cantitative (stabilirea prin acte guvernamentale a cantităților de export sau import) și organismele statale naționale sau internaționale care impun reglementări antimonopol. Unul dintre cele mai puternice "comisariate" la nivel de UE este cel care se ocupă de concurență, inclusiv deblocarea monopolurilor de piață (vezi războiul UE cu deținătorii marilor rețele de socializare). Cea mai perfecționată legislație antimonopol este în țara cu cea mai liberală economie (SUA) și este absolut normal pentru că piața națională are capacitatea de a absorbi o ofertă imensă, inclusiv cu produse nocive (droguri). În țările sărace există, ca regulă, un monopol al statului (producția de țigări, distribuția de produse petroliere etc.), dar legislația este aproape absentă. Sărăcia "protejează" populația de atracția produselor nocive pentru sănătate sau periculoase pentru viața comunitară (arme).

În relațiile economice mondiale, monopolul este folosit ca o armă de șantaj economic, dar și politico-militar. Rusia a încercat și, din fericire, nu a reușit să îngenuncheze Europa cu furnizarea de gaz metan, China, mai pragmatică și orientată, după ce a creat un monopol pe producția de metale rare (litiu, cobalt, nichel sau cupru, în bună parte),  deținând practic majoritatea fabricilor de rafinare, a forțat o creștere spectaculoasă a prețurilor la bursă (prețul tonei de cupru a crescut de aproximativ cinci ori în trei-patru ani). Statele cu economii puternice se adaptează și "transferă" efectele "războiului monopolist" în prețul produselor finale. Ce fac statele mai puțin dezvoltate vedem când alimentăm cu combustibil, spre exemplu. Cei săraci sunt cei mai afectați.

Spre final vreau să arăt că nu există libertate economică absolută după criza din 1929-1933, când și cea mai liberală economie a impus reglementări ("New Deal" a lui Roosevelt). Și este bine pentru siguranța planetei și protejarea consumatorilor de excesele celor care produc și se reunesc în "alianțe monopoliste", pe produse (precum OPEC în zona petrolului). Nu sunt reguli permanente în lupta antimonopol, dar sunt principii eterne într-o economie liberă (dreptul la proprietate, inițiativa economică privată, libertate de asociere etc.).

Iar o conducere statală bună implică "îmblânzirea" monopolului și adaptarea rapidă la evoluția pieței și folosirea tuturor oportunităților economiei mondiale.

Dan Strutinschi