Monitorul de Suceava

N-ai economisit... vine Dan!

 

Am remarcat că evoluția de pe piețele financiare îngrijorează pe mulți concetățeni chiar dacă nu au mulți bani în cont (unii nu au conturi!) și îi determină să acuze autoritățile de o politică fiscală dezastruoasă. Nu este dezastruoasă, este mult prea prudentă (menținerea artificială, în bună parte, a cursului leului) și lipsesc proiectele majore de viitor (nu știm când vom intra în zona euro, spre exemplu). Această situație ne afectează personal puțin față de "înțelegerile" între bănci (total ilegale și abuzive) privind nivelul dobânzilor sau de un adevăr "cartel al prețurilor" format de marii lideri în comerțul cu amănuntul (și aceștia tot de "afară", ca băncile!) care au făcut ca prețurile la raft să fie precum în Vest, deși cheltuielile lor sunt mult mai mici (cu salarii, energie, servicii ”comunale” etc.). Dar în acest domeniu românii nu întreabă, iar autoritățile nu analizează, deși sunt instituții cu angajați specializați (?) și excelent plătiți!

Pe noi ne sperie ce se întâmplă în piața financiară locală sau mondială, cursurile la bursele de materii prime și energie, cotațiile marilor firme la bursă etc., deși nu ne pricepem și suntem chiar ridicoli în multe din aprecieri. Este această spaimă sinceră sau este un subiect de socializare (bârfă) "în lumea bună"? Greu de spus, cred că ambele. Mulți vor să apară ca buni cunoscători ai unor domenii în care românii nu excelează sau sunt total ignoranți. Iar această ignoranță păguboasă în zilele noastre care, mai ales pentru tineri, "închide multe uși" este categoric generată de lipsa de pregătire/educație în domeniu. Și nu este singurul domeniu în care suntem mult în urma societăților dezvoltate.

Moștenim o incultură financiară din perioada socialistă, când domeniul era strict sub controlul partidului, piața era stabilă fals și la comandă (care era cursul oficial al dolarului și care era realitatea?), iar cei care acționau în această zonă erau considerați inferiori celor din tehnică sub aspect al importanței muncii, dar și intelectual! Erau "birocrați, hârțogari și șoareci de birou" care blocau de multe ori, prin prudență financiară, "construcția socialismului multilateral dezvoltat”! La fel erau considerați cei din lumea juridică, intelectuali de rang inferior, purtători de vorbe și căutători de nod în papură, sau cei care aveau profesii umaniste, ce erau vinovați că nu participau la creșterea producției de oțel pe cap de locuitor. Inginerii, absolut necesari într-o societate modernă, erau considerați elita! Efectele desconsiderării domeniilor care erau doar indirect legate de producția fizică din industrie, agricultură, transport etc. s-au văzut în momentul ieșirii României "pe piață" (intern, dar mai ales extern”).

Și în zilele noastre lumea băncilor, asigurărilor, investițiilor la bursă etc. ne este străină, ne sperie și o refuzăm chiar dacă o mai bună cunoaștere și puțin curaj ar genera câștiguri consistente pentru cei care au disponibilități bănești. Spre exemplu, investirea economiilor în acțiuni cu risc foarte mic (bănci, transporturi maritime etc.) aduce câștiguri (dividende) mult mai mari decât dobânzile acordate de băncile comerciale. Câți cetățeni cunoașteți pasionați de jocul la bursă, inclusiv dintre cei care iubesc riscul? Dar care pierd la "păcănele"? Consider că o educație a tinerilor, indiferent de profesia spre care se îndreaptă, în domeniul financiar este absolut necesară și parte a formării lor pentru lumea de azi și de mâine. La fel ca și noțiunile de bază în dreptul civil, comercial și chiar penal. Apelăm la consultanți financiari sau juridici, dar trebuie să înțelegem sfaturile lor și implicațiile acestora. Fără asemenea deprinderi este greu de imaginat un cetățean modern în viitor!

Iar dobândirea cunoștințelor financiare nu mai este o problemă dificilă în condițiile surselor abundente de informații. Trebuie să vrem și să fim conștienți că ne folosește dacă dorim o "viață ca afară"! Este o parte din abilitățile pe care cei care au trăit doar în capitalism (adică societate liberă sub toate aspectele) le dețin și trebuie să le urmăm exemplul. E bine și ușor!

Dan Strutinschi



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 29 Noiembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.