Sandrinio NEAGU
O suceveancă a reclamat la Poliția Locală faptul că un vecin aruncă mobila pe geam. Intervenția celor doi agenți de la Poliția Locală Suceava nu a fost dintre cele mai reușite, iar femeia și-a exprimat nemulțumirea față de modul cum a fost abordată situația.
Nicoleta-Oana Micuțaru a precizat că incidentul s-a petrecut luni după-amiază, iar la ora 17.16 ea a anunțat Poliția Locală, care a trimis la fața locului doi agenți.
”Arăt mobilierul aruncat pe spațiul verde. Expun atitudinea necivilizată a vecinului. Acesta este întrebat de agenți de ce ne certăm, dar spune că el nu are nicio problemă, că nu mă cunoaște, că eu îi fac probleme.
Nu reușesc să mă fac auzită din cauza vociferărilor, individul nu este legitimat în baza unui act de identitate, despre care zice că nu este la el și că are un alt domiciliu.
Agent Șpac insistă, cu un ton ridicat și amenințător, că îmi dă un avertisment verbal dacă nu mă împac cu vecinul, ne amendează pe amândoi. Amenință în mod repetat.
Am întrebat pe agent Șpac dacă îmi poate spune motivul pentru care a fost direcționat către acest caz. <Nu știu ce>. <Că se ceartă vecinii>.
Or, eu semnalam o problemă pe care nu o consider normală, cea de a arunca mobilă pe geam de la etajul IV”, a arătat Nicoleta-Oana Micuțaru.
Șeful Poliției Locale Suceava, Ovidiu Doroftei, a precizat că a analizat situația și că intervenția subalternilor săi nu a fost una tocmai ”ca la carte”.
”Trebuiau să dea dovadă de mai mult tact, plus că la plecarea la sesizare nici nu li s-a transmis tocmai corect ce se petrece. Am discutat cu ambii agenți și vor fi sancționați administrativ, iar pe viitor se va discuta cu toți angajații pentru a evita situații de acest fel”, a arătat Ovidiu Doroftei.