Monitorul de Suceava Decizii

Modificări de posturi la Spitalul Clinic de Urgență din Suceava, în speranța atragerii de tineri medici specialiști

Dana HUMOREANU

Consilierii județeni vor analiza în ședința de miercuri, 27 noiembrie a.c., solicitarea Spitalului Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, de transformare a unor posturi de medic primar în medic specialist și de post de medic specialist în post de medic rezident.

Astfel, spitalul solicită transformarea unui post de medic specialist din cadrul secției Oncologie medicală în post de medic rezident și a trei posturi de medic primar din cadrul Laboratorului radiologie, imagistică medicală în post de medic specialist. De asemenea, conducerea unității medicale cere aprobarea deliberativului pentru ca un post de medic rezident din cadrul secției clinice Nefrologie să treacă la Compartimentul de radiologie intervențională al Laboratorului radiologie, imagistică medicală, iar două posturi de farmacist primar din cadrul farmaciei spitalului să se transforme în post de farmacist.

Pentru alte 6 posturi de medic specialist unitatea medicală solicită transformarea în posturi de medic primar, în urma promovării examenului de primariat de către titulari: dr. Cristina Elena Ștefan și dr. Diana Munteanu, la UPU-SMURD; dr. Cătălin Constantin Lulciuc, de la Compartimentul de radiologie intervențională al Laboratorului radiologie, imagistică medicală; dr. Florina Popovici, de la secția Neurologie; dr. Răzvan Ionuț Dumitrescu, de la secția Oftalmologie; dr. Rami Ababneh-Dumitrovici, de la secția Gastroenterologie.

Tot în ședința Consiliului Județean de miercuri vor fi desemnați noii membri în Consiliul de administrație ai spitalului.

Conform legii, în cadrul spitalului funcţionează un consiliu de administraţie format din 5-8 membri, dintre care trei reprezentanţi titulari și trei reprezentanți supleanți sunt numiţi de către Consiliul Judeţean, prin act administrativ emis de acesta.

Pentru a face parte din CA la spital, fiecare membru trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ: să fie absolvent de studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în domeniul medicină, medicină dentară, farmacie, ştiinţe juridice, ştiinţe economice sau ştiinţe inginereşti; să aibă cel puţin 5 ani vechime în specialitatea studiilor. Legea precizează, de asemenea, că un membru titular și un membru supleant trebuie să fie de profesie economist.

Nu pot fi numiţi membri în consiliul de administraţie al spitalelor publice persoanele condamnate definitiv, până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 27 Noiembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.