Monitorul de Suceava Eveniment

„Miracolul artei”, expoziție comemorativă Emil Burlacu, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”

Daniela MICUŢARIU

La Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, Sala de Artă „Elena Greculesi”, a avut loc recent vernisajul expoziției „Miracolul artei”, expoziţie dedicată memoriei pictorului şi iconarului sucevean Emil Burlacu.

Pe 19 decembrie 2024, în deschiderea evenimentului comemorativ au vorbit dr. arte vizuale Camelia Sadovei, președinte al Filialei UAP Suceava, scriitorul Constantin Severin și Emilia Burlacu, fiica artistului și curator al expoziției.

Au susținut un emoționant moment muzical nepoata artistului Patricia Gusbeth (la pian) și Casiana Andreea Cajvan (voce).

Publicul a putut afla de la artiștii invitați să vorbească despre Emil Burlacu și despre lucrările sale că acesta, „cu un traseu profesional aflat sub semnul pasiunii și mai apoi al descoperirii unei vocații, a întâlnit pe parcursul său artistic, asumat abia în a doua jumătate a vieții sale, profesori și îndrumători prețioși, nume remarcabile ale artelor plastice românești”.

În cadrul școlii sucevene de arte, Emil Burlacu a descoperit pasiunea pentru culoare avându-i ca profesori pe Dumitru Rusu, Mircea Hrișcă, Ileana Bardă, Eugenia Goraș, Ion Carp Fluerici și mai ales Virgil Parghel, alături de care, așa cum a subliniat în cuvântul său de prezentare scriitorul Constantin Severin, a descoperit fascinația culorilor studiind peisajul în natură, pe dealurile din jurul Sucevei. „Întruparea pasiunii prin vocație a avut loc după 1989, o decizie transformatoare, care pentru a fi validată a necesitat în timp absolvirea cursurilor de acreditare ale Patriarhiei Române și mai apoi recunoașterea profesională ca  membru al Uniunii Artiştilor Plastici Bisericeşti. Această importantă etapă a fost rodul îndrumărilor și încurajărilor unuia dintre pictorii bisericești de renume, profesorul Nicolae Sava. A făcut parte din grupul membrilor fondatori ai Filialei Uniunii Artiștilor Plastici din Suceava, cu o activitate remarcabilă în cadrul evenimentelor expoziționale ale acestei asociații profesionale”, a apreciat artistul plastic dr. Camelia Sadovei.

 

„Să vă amintiți, să aflați, să admirați”

Lucrările pictorului Emil Burlacuse află în colecții private din țară și de peste hotare. Expoziția comemorativă deschisă la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, Sala de Artă „Elena Greculesi”, organizată de fiica artistului, Emilia Burlacu (absolventă a secției Restaurare-Patrimoniu a Facultății de Teologie din București), este o selecție restrânsă a unei colecții numeroase de lucrări pe care artistul le-a lăsat la plecarea sa, în 2016.

„Cu o pictură aparte, marcată de o viziune personală ușor de recunoscut, Emil Burlacu a lăsat un număr important de lucrări în care, pe de o parte, sunt elegii pastelate ale locurilor prin care și-a plimbat pașii, pe de altă parte, sunt replicile sau compozițiile de tip religios pentru care artistul a avut un atașament special până la finalul vieții sale. Abordarea unui gen cu stricte canoane de reprezentare cum este pictura religioasă a oferit în mod paradoxal artistului posibilitatea de a-și construi un vocabular vizual personal privind cromatica, desenul, compoziția, tipul de reprezentare. Păstrarea tehnicilor de atelier clasice, de la alegerea suportului de lemn, prepararea acestuia, inclusiv până la cea a modelării culorilor în tempera cu emulsie de ou, face din panourile pictate de Emil Burlacu o adevărată colecție de artă tradițională care reînvie spiritul vechilor iconari bizantini. Dacă la acestea mai adăugăm atenția aproape alchimică cu care amestecurile cromatice învelesc și descriu personajele compozițiilor sale cu tematică religioasă, avem un tablou complet al unei opere pentru care Emil Burlacu și-a asumat toată responsabilitatea unei credințe”, a mai completat președinta Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala Suceava, dr. Camelia Sadovei. Tot de la specialiști, cei prezenți la vernisaj au reținut că Emil Burlacu s-a considerat mereu pictor iconar, iar evenimentul găzduit de Biblioteca Bucovinei până pe 15 ianuarie 2025 „este unul care dovedește fără îndoială acest lucru, completând fericit un timp al sărbătorilor de final și început de an nou”.

„Fie reprezentările chipurilor de sfinți sau momente ale Patimilor, fie compozițiile mai ample cu scheme compoziționale proprii ori preluate de pe pereții exteriori ai bisericilor, toate poartă în sine lumina unei înțelegeri dincolo de cotidian a unei lumi față de care artistul a avut deschiderea omului credincios, dar a primit și darul de a o putea reprezenta”, susține dr. Camelia Sadovei, care invită publicul sucevean la expoziția comemorativă deschisă la Biblioteca Bucovinei, „să vă amintiți, să aflați, să admirați și, de ce nu, să luați cu fiecare dintre dumneavoastră o parte din truda și credința unui pictor valoros al acestor meleaguri”.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 24 Decembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.