Luigi BĂRĂGOIU
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, împreună cu prefectul de Suceava, Mirela Adomnicăi, şi cu directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Narcis Neaga, a ajuns ieri la prânz la Rădăuţi pentru o vizită care a vizat verificarea stadiului de execuţie al lucrărilor la obiectivul „Centura municipiului Rădăuţi”.
După discuţiile pe care le-a avut cu managerul de proiect, inginerul Cristi Luca, şi cu specialiştii constructorului, asocierea dintre firmele Spedition UMB şi Tehnostrade, ministrul Cuc s-a deplasat pe şantier şi s-a declarat satisfăcut de evoluţia şi de ritmul lucrărilor, mai mult, a afirmat la fel ca şi cu circa o lună în urmă, că lucrările vor fi finalizate înainte de termen. Ministrul Transporturilor a declarat:„Sunt mulţumit de ritmul cu care lucrează constructorul, şi de aceea l-am lăudat pentru activitatea care o desfăşoară în obiectivele sale. Face exact ceea ce i s-a cerut. Aşa cum se vede, în această perioadă ploioasă nu s-a putut lucra la terasamente, de aceea s-a mobilizat la structuri. Cel mai probabil, de săptămâna viitoare, când vremea se va îmbunătăţi, va intra la terasamente, utilajele sunt pregătite, deci nu e o problemă să-şi asume termenul de finalizare, termen despre care eu sunt convins că aici, la Rădăuţi, vom avea o surpriză plăcută. Deşi termenul de finalizare este aprilie 2021, eu pun un pariu că lucrarea va fi finalizată cu mult timp înainte.”
Valoarea totală a investiţiei este de 82.209.829,75 de lei fără TVA
Lungimea viitoarei şosele de centură a municipiului Rădăuţi este de 16,579 km, iar lucrarea se desfăşoară pe patru sectoare, respectiv R1, cu o lungime de 5,417 km, R2, de 2,913 km, R3, 4,696 km, şi R4, de 3,553 km, cu menţiunea că proiectul cuprinde şi realizarea a şapte poduri, două pasaje, 23 de podeţe şi şapte intersecţii.
Valoarea totală a investiţiei este de 82.209.829,75 de lei fără TVA, termenul de execuţie este de 34 de luni, în condiţiile în care data începerii execuţiei lucrării a fost 4 iunie 2018, iar data de finalizare, 4 aprilie 2021. Ministrul Răzvan Cuc a fost aşteptat la Rădăuţi de primarul Nistor Tătar şi de parlamentarii Virginel Iordache şi Alexandru Rădulescu.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 19 Aprilie 2019.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.