Monitorul de Suceava Transport public

Mihai-Doru Anghelea și Andrei Ghiață - noii reprezentanți al Consiliului Local Suceava în AGA la TPL

Cosmin ROMEGA

Una dintre cele mai importante activități desfășurată în municipiul Suceava de către o societate al cărei unic acționar este Consiliul Local Suceava – transportul public local - va fi gestionată prin noi reprezentanți la nivelul Adunării Generale a Acționarilor.

Decizia a fost luată în ședința ordinară de Consiliu Local de vineri, 29 noiembrie, la care pe ordinea suplimentară a fost introdusă și nominalizarea a doi consilieri locali în AGA la TPL.

”Având în vedere importanța majoră a acestui serviciu pentru toți locuitorii municipiului, reprezentarea acționarului unic în Adunarea Generală a operatorului de transport trebuie să fie una eficientă, susținută de necesitatea optimizării acestui serviciu public”, a spus inițiatorul proiectului, primarul Vasile Rîmbu.

Președintele de ședință, viceprimarul Ioan Dan Cușnir, a fost cel care a nominalizat propunerile de reprezentanți în AGA la TPL Suceava: Mihai-Doru Anghelea (USR) și Andrei Gheață (PSD).

Ambele propuneri au întrunit voturile necesare, proiectul fiind votat de cei 22 de consilieri locali prezenți la ședință.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 30 Noiembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.