Cosmin ROMEGA
Lucrările de creștere a gradului de aderență a asfaltului turnat anul trecut pe Calea Unirii, pe tronsonul de coborâre, unde au avut loc mai multe accidente, au fost finalizate.
În noaptea de 3 spre 4 decembrie a avut loc microfrezarea asfaltului pe porțiunea cuprinsă între strada Cernăuți și strada Solidarității.
”A fost pentru prima dată când s-a aplicat procedeul microfrezării în Suceava. Avem nevoie de decizii curajoase și rapide atunci când este vorba despre siguranța cetățenilor, ne-am asumat acest lucru, constructorul a înțeles schimbarea de abordare în administrație și i-am simțit alături de noi pentru a respecta solicitările Poliției Rutiere. Nu va fi totul perfect, dar vom face tot ceea ce depinde de noi ca să remediem rapid eventualele neconformități. Dacă în primăvară, ca urmare a procesului de îngheț/dezgheț și a efectului generat de materialul antiderapant, vor apărea fisuri sau gropi, se va turna un strat de uzură mai rugos cu piatră de carieră colțuroasă, cu granulometrie de 16”, a declarat viceprimarul Ioan Dan Cușnir, care le-a mulțumit participanților la trafic pentru înțelegere, în intervalul orar 20.00-03.00 deplasarea pe sensul de coborâre făcându-se pe o singură bandă.
De aprecieri, pentru implicare, s-a bucurat și constructorul care s-a mobilizat într-o acțiune în premieră.
”A fost o primă măsură implementată dintre cele 3 măsuri solicitate de către Poliția Rutieră. Urmează montarea unui parapet metalic pe trotuar și a unor separatoare de benzi.
Suplimentar față de aceste solicitări vom amplasa pe fiecare sens de mers câte două indicatoare de viteză cu radar încorporat, indicatoare care doar vor informa conducătorii auto despre viteza din acel moment. Spre deosebire de vechea administrație care doar dădea vina pe șoferi că circulă cu viteză prea mare, ne dorim să ajutăm participanții la trafic să conștientizeze viteza cu care rulează.
Imediat ce vremea ne va permite, vom continua și cu celelalte măsuri, atât pe Calea Unirii, cât și în alte zone care prezintă potențial de accidente”, a adăugat viceprimarul municipiului Suceava.