Gabriel TODERAŞCU
Tenismena suceveană Maya Rotari, legitimată la Oscar Tenis Club, din localitate, s-a aflat zilele acestea pe tabloul principal al Campionatului Național Indoor U 16 găzduit de Complexul Sportiv „Ion Țiriac”, din Capitală.
Jucătoarea antrenată de Felix Donath a reușit să avanseze până în faza sferturilor de finală după ce le-a eliminat pe Anisia Ghica (Tenis Masters București) și Teodora Sfîrnaciuc (Bucovina Tennis Club Rădăuți), fiind învinsă de Veronica Cervac (Junior Pro Tennis București) în meciul decisiv pentru calificarea în semifinale.
Anul 2024 a fost unul deosebit de prolific pentru Maya Rotari, care a atins semifinalele Mastersului Național și la Trofeul Circuitului Naționale FRT, a jucat sferturi la Campionatul Național și la Tennis Europe Bistrița, a câștigat turnee de categoria 1 în Capitală și la Iași, și a ajuns în ultimul act la turneele de la București, Brașov, ambele de categoria 1, și Bistrița, de categoria A.
Ca urmare, sportiva în vârstă de 15 ani a ajuns pe locul al șaselea în clasamentul național FRT Race 2024 al categoriei de vârstă Under 16, înregistrând un salt de 180 de poziții față locul ocupat la debutul anului trecut. Conform Federației Române de Tenis, aceasta este cea mai spectaculoasă ascensiune a unui tenismen român în 2024.