Monitorul de Suceava

Mașină de Suceava, implicată într-un accident feroviar la Iași. Șoferul a murit

Sandrinio NEAGU

Șoferul unei autoutilitare cu numere de Suceava a murit vineri seară în urma unui accident feroviar produs la Iași.  Accidentul a avut loc la trecerea de cale ferată în localitatea Podu Iloaiei, între trenul personal IR 11409 (Iași - Hârlău) și autoutilitara cu numere de Suceava. În urma accidentului a rezultat o victimă, șoferul din autoutilitară, care a fost găsit de echipajele de salvare încarcerat și în comă. Din cadrul ISU Iași, la fața locului au ajuns o autospecială de intervenție și stingere cu apă și spumă cu modul de descarcerare și acordarea primului ajutor, o autospecială de descarcerare, o ambulanță de prim ajutor calificat și o ambulanță de terapie intensivă mobilă, cu medic. Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, a fost extras dintre fiarele contorsionate de primele echipaje sosite la locul solicitării și a fost preluat de către echipajul medical TIM, însă, din păcate, nu a mai putut fi salvat.

Circulația rutieră (pe ambele sensuri) și circulația feroviară au fost blocate.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 16 Noiembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.