Monitorul de Suceava

Mai lasă el, mai saltă ei...

Doru POPOVICI

Aţi ghicit: e vorba, din nou, despre noi şi transferurile noastre minunate, de fapt mai degrabă virtuale, cum e şi fotbalul pe care se prefac că îl practică aproape toţi băieţii ăştia. În timp ce scriu rubrica asta, stau şi cu televizorul pornit pe Digi 1, unde cei din studio şi invitatul la telefon Ioan Becali (ăla de-şi zice "Giovanni" chiar şi când se aflăîn libertate!) dezbat tocmai transferurile fotbaliştilor români, de fapt mai degrabă eşecurile acestor transferări. Toată chestia a pornit de la ultima achiziţie a lui Becali, domnul Daniel Bîrligea, cumpărat de la CFR Cluj, pentru o sumă exagerat de mare (zic eu) în raport cu prestaţiile distinsului fotbalist care, la 24 de ani, are deja două sezoane (2020-2022) ratate complet în Italia, la un rahat de echipăde Liga a III-a, Teramo Calcio. Iar din prestaţiile lui la Cluj, din ultimii doi ani, zău că nu mi-a rămas întipărită în memorie vreo vitejie, dovadăcă nici noul antrenor al Naţionalei, Mircea Lucescu, nu l-a convocat pentru cele două meciuri contra unor desculţi, din zilele următoare. Ca atare, felul în care Becali ni-l prezintă ca pe un Ronaldo altoit cu M'Bappe pare mai degrabă de competența psihiatriei. Iar banii daţi pe ăsta par mai degrabă aruncaţi. Din dezbaterea televizată, am aflat că şi alţi români născuţi talente (şi care mai au foarte puţin până să moară speranţe) sunt cam pe dinafară, fiindcă ăia care i-au cumpărat de buni nu mai pot scăpa de ei nici gratis (Piţu, de la Bordeaux, împrumutat la turci, apoi la arabi, cu opţiuni de cumpărare, dar nici ăia nu mai vor să audă de el!), Cicâldău, pe care iar se bat oltenii să-l recupereze, dar derbedeul gonit de turci pretinde salariu cade la Inter sau Arsenal. Ca să ne lămurim pe deplin: tupeul lor funcţionează numai aici, cu patronii ăştia, neisprăviţi capatroni cum sunt ei cafotbalişti. Ziceau cei din studio căse pot rezolva "dacă mai lasăei, dacă mai saltăceilalţi"! Ce să salţi, când neisprăvitul habar n-are de chestii elementare, în schimb i-a intrat în cap că el face milioane, iar salariul trebuie să-i fie tot cam atât!?



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 05 Septembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.