Monitorul de Suceava Selecţie

Luhan, Harşovschi şi Barbu, candidaţii PD-L Suceava pentru europarlamentare

Dana HUMOREANU

Stabilirea candidaţilor pentru alegerile europarlamentare din iunie, promovaţi de PD-L Suceava, va avea loc în şedinţa Biroului Permanent Judeţean de vineri, 27 februarie.

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunţat, ieri, într-o conferinţă de presă, că cei care doresc să candideze sunt administratorul public al judeţului Suceava, Petru Luhan, viceprimarul de Suceava Lucian Harşovschi şi inginerul Ioan Barbu, de la Institutul de Cercetări Silvice Câmpulung Moldovenesc.

„Vor intra într-un proces de evaluare şi vom face propunerea ordinii pe care o vedem noi, organizaţia Suceava, de ierarhizare a acestora. 28 februarie este termenul limită pentru trimiterea propunerilor de candidaţi din partea filialelor”, a declarat Gheorghe Flutur.

Data limită pentru discutarea, în Biroul Permanent Naţional, a listei naţionale a candidaţilor PD-L pentru Parlamentul European este 23 martie.

Flutur a afirmat că cei care vor ocupa poziţiile eligibile pe listă trebuie să fie „oameni cu un CV consistent şi cu experienţă vastă pentru a face faţă cu brio în Parlamentul European”, iar acest lucru va fi stabilit de o comisie naţională de selecţie cu 12 membri, din care face parte şi liderul PD-L Suceava.

Din informaţiile pe care le deţinem, cele mai mari şanse de ocupare a unui loc eligibil le are administratorul public al judeţului Suceava, Petru Luhan.

 

Petru Luhan face parte din organizaţia PD-L sector 1 Bucureşti

Deşi nu face parte din organizaţia suceveană, ci din cea a sectorului 1 Bucureşti, Luhan şi-a câştigat o poziţie privilegiată atât în PD-L Suceava, cât şi în Consiliul Judeţean, în principal datorită experienţei acumulate la diverse cursuri şi locuri de muncă în străinătate şi în companii strategice, precum OMV Petrom.

La doar 31 de ani, Petru Luhan are un CV impresionant. De când a devenit administrator public al judeţului, conform preşedintelui Gheorghe Flutur, „nu a mai activat deloc politic la Suceava”.

În ceea ce priveşte experienţa în alegeri, viceprimarul Harşovschi a trecut prin alegerile locale din 2008, fiind ales consilier local, iar Ioan Barbu a candidat şi la alegerile europarlamentare precedente, însă pe un loc neeligibil.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 26 Februarie 2009.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.