Daniela MICUŢARIU
Lucrări realizate de Diana-Simona Alupoaie și Andrei Alupoaie, artiști vizuali, pot fi admirate, până pe 30 noiembrie, la Galeria de artă „Zamca” (strada Zamca, nr. 17, Suceava).
Vernisajul expoziției „Devenire”, un dialog artistic între pictură și sculptură, a avut loc miercuri, 20 noiembrie 2024.
Evenimentul a reunit iubitori de artă, critici de artă, personalități locale, dar și mulți tineri, dornici să descopere universal proiectului artiști „Devenire”, „ce explorează transformarea, transcendența și esența spirituală a ființei umane”.
Expoziția găzduită de Galeria de artă „Zamca” reunește două viziuni artistice complementare – pictura expresivă și introspectivă a Dianei-Simona Alupoaie și sculptura inovatoare și profund simbolică a lui Andrei Alupoaie.
Prin lucrările expuse la Suceava, cei doi artiști au reușit să creeze un dialog captivant între culori, texturi și forme, invitând publicul să reflecteze asupra condiției umane și a procesului de transformare interioară, spun specialiștii.
Printre participanții la vernisaj s-au numărat artistul fotograf sucevean Dimitrie Balint, cunoscut pentru contribuțiile sale remarcabile la promovarea artei contemporane, și Antoniu Flandorfer, subprefect al județului Suceava. Ei au subliniat importanța susținerii inițiativelor culturale pentru consolidarea identității artistice locale.
· „Devenire” surprinde esența metamorfozei umane
Expoziția „Devenire”propune o călătorie vizuală și emoțională în misterele transformării și transcendenței. „Pictura în ulei și acrilic și sculptura din ceramică, beton și oțel inoxidabil creează o sinergie unică, în care fragilitatea și forța, întunericul și lumina, materialul și spiritualul coexistă într-o armonie subtilă. Prin intermediul compozițiilor lor, Diana și Andrei Alupoaie oferă o explorare a transformării interioare, în care fiecare lucrare devine un portal spre introspecție și renaștere. Fie că este vorba despre îngerii eterici din picturi sau despre formele dinamice ale sculpturilor, <Devenire> surprinde esența metamorfozei umane”, au transmis specialiștii care au curatoriat expoziția.
Lucrările pot fi admirate la Galeria de artă „Zamca” până pe 30 noiembrie 2024, Program de vizitare: de luni până vineri, între orele 9:00-17:00.
Expoziția reprezintă o oportunitate pentru publicul sucevean de a se conecta cu arta contemporană și de a explora perspectivele inovatoare ale celor doi artiști, au transmis curatorul expoziției Mihai Pânzaru – PIM, criticul de artă drd. Delia-Ioana Leizeriuc și drd. Petru Vasile Gafiuc, președintele Asociației Institutul Bucovina.
· Cine sunt artiștii care au expus la Galeria de artă „Zamca”
Diana-Simona Alupoaie, artist vizual, este absolventă a Universității Naționale de Arte „George Enescu” Iași, unde a obținut atât licența, cât și masteratul în arte vizuale. Artista este recunoscută pentru explorările sale plastice care surprind complexitatea emoțiilor și aspirațiile umane. Lucrările sale au fost prezentate în numeroase expoziții de prestigiu, cum ar fi Salonul Național de Arte Vizuale „Interferențe” și Bienala Națională de Artă „Camil Ressu”. Prima expoziție personală a Dianei, intitulată „Portal între lumi”, a avut loc în luna iunie a acestui an și a fost primită cu entuziasm de public și critici, confirmând profunzimea mesajului artistic transmis.
Prin picturile expuse în cadrul „Devenire”, ne-au spus organizatorii expoziției, artista explorează teme precum fragilitatea umană, legătura cu divinul și renașterea spirituală, folosind o paletă de culori vibrantă și compoziții dinamice. Îngerii și personajele enigmatice din operele sale devin simboluri puternice ale speranței, protecției și metamorfozei interioare.
Andrei Alupoaie, artist vizual și sculptor consacrat, este tot absolvent al Universității Naționale de Arte „George Enescu” Iași. Premiat pentru talentul său excepțional, Andrei a obținut recunoaștere internațională prin participări la Bienala Internațională de Ceramică Cluj și expoziția „Art Kudos International Juried Art Competition & Exhibition” din Statele Unite. Sculpturile sale se remarcă printr-o tehnică inovatoare de suprapunere a cordoanelor de lut, creând forme aerisite și complexe care evocă dualitatea între fragilitate și forță. Lucrările lui Andrei expuse în cadrul „Devenire” explorează teme universale precum introspecția, meditația și legătura cu divinul, transformând materialele brute în expresii sculpturale ale metamorfozei spirituale. Fiecare piesă dezvăluie un echilibru subtil între modernitate și tradiție, provocând privitorii să se conecteze cu propriile stări interioare.