Monitorul de Suceava

„Lucrări de artă monumentală”

Tiberiu COSOVAN, Florin PAIU

„Din Gura Humorului”

 

Ţeranul nostru a decădut mereu dela anul 1848 încoace. El a întrat în era libertăţii fără ca să fi fost preparat pentru dânsa...Aşa, vedându-se la larg, a început a sburda şi a se da la beţie. Firea beţivului însă este a fi om fără de grijă, a nu-şi bate capul cu nimic şi a le lua toate uşor. S’a ivit apoi banca rusticală şi el a năvălit la ea, aşa că s’a cufundat în datorii”.

„Gazeta Bucovinei”, Anul I, nr. 39, Cernăuţi, Septemvrie 1891.

 

 “S’a pornit şi la Suceava o campanie de răsturnare”

 

Exasperarea locuitorilor de gospodăria dezastruoasă a primarului a avut efect că vre’o câţiva oameni mai destoinici şi destul de îngrijoraţi de soarta oraşului au început a se trezi din amorţeala lor şi a se interesa mai de aproape de afacerile comunale. Începutul acestei campanii s’a resimţit acum în cele din urmă şedinţe comunale, în cari consilierul Pintea Nimigean, preşedintele organizaţiei PNŢ judeţul Suceava, a început deocamdată cu întrebări şi interpelări la adresa gospodarului liberal al oraşului, care este domnul Nicu Donisă. Căci, ca şi întreg Partidul Liberal, şi domnul Donisă are concepţie ciudată: dacă oraşul merge bine, numai d-l Donisă trebuia să-l conducă. Dacă merge prost, şi astăzi merge foarte prost, tot numai el are dreptul să’i conducă destinele”.

„Cuvântul Ţărănimii”, Anul VIII, nr. 89, Septembrie 1929. 

 

„Lucrări de artă monumentală”

 

În partea de vest a Sucevei a început să prindă viaţă proiectul unei interesante lucrări de artă monumentală. Este vorba de decorarea cu mozaic a pieţei Arini şi a blocurilor ce o străjuiesc, pe o suprafaţă de peste 700 m.p. Soluţia preconizată de proiectant prevede valorificarea eficientă a spaţiului existent, care, pe lîngă faptul că va adăuga spor de frumuseţe peisajului citadin, va deveni şi un minunat loc de agrement pentru suceveni”.

„Zori Noi”, Anul XXII, nr. 6131, Suceava, Sîmbătă 2 septembrie 1967.

 

 



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 23 Septembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.