Gabriel MANȚĂ
Rezultatele celor de la Manchester City, dar nu numai ele în sine, ci și modul în care le ”obțin” – vorba vine – încep să aducă a magie neagră. Pepe, mă Guardiola, mă, te-a deocheat cineva! O babă cu ghioc ar fi rezolvarea sau, dacă vrem să ne dăm culți, un Melchiade din Veacul de singurătate al lui GG Marquez, mai nou și ecranizat. Să ne amintim de acel 3-3 din Liga Campionilor, cu Feyenoord. ”Cetățenii” erau gazde și au avut 3-0 până în ultimul sfert de oră, când totul a luat-o la vale. De neimaginat până nu cu mult timp în urmă. O lună întreagă, noiembrie, încadrată de ultimul meci din octombrie și de primul meci din decembrie, fără victorie! În timpul ăsta, doar egalul ăsta cu olandezii, adică un punct din șapte meciuri... Dar luna noiembrie era în spate, iar decembrie nu începuse și ea tot ca lună a cadourilor din partea ”cetățenilor”. Asta până la derby-ul local, meciul meciurilor cu Manchester United, disputat duminică. Nici United nu stătea pe roze, deși ăsta e un eufemism pentru echipă de pluton, dar din aia de a doua jumătate a clasamentului! Da, așa a ajuns marea echipă a ”diavolilor”. Însă rivalitatea locală bate tot, așa că acum era care pe care... scoate din criză. Și iată că City, care conducea încă din prima repriză prin golul lui Gvardiol, a vărsat din nou găleata cu puncte pe final, primind goluri în minutele 88 și 90! Ca un Bayern - format 1999. Și ce goluri stupide, totuși, ambele evitabile cu un dram de luciditate sau de noroc. Pus mingea pe var din senin, apoi scăpat mingea printre picioare în timp ce se încerca respingerea ei cu călcâiul din fața porții! Și uite așa United se agață de plutonul celor cu +20 de puncte (locul 13 e la 3 puncte de locul 6!), în timp ce City coboară în afara locurilor de Liga Campionilor. Apropo de LC, după acel 0-2 de la Torino, City nu mai are cum ajunge în primele 8, deci își va încărca programul cu încă o dublă eliminatorie, asta dacă nu cumva... o comite și la Paris, cu PSG! Dar asta va fi în 2025, alt an, altă mâncare de pește.