Monitorul de Suceava Ofertă depusă

Licitație de peste 52 de milioane de euro pentru termoficarea Sucevei

Cosmin ROMEGA

Lucrări de reabilitare și modernizare de puncte termice, dar și înlocuirea a zeci de kilometri de conducte de pe rețelele primare și secundare urmează să fie efectuate în municipiul Suceava, în perioada următoare. Licitația pentru reabilitarea sistemului de transport și distribuție energie termică în municipiul Suceava, cu o valoare de peste 52 milioane euro, a avut loc, fiind depusă o singură ofertă.

”Ca urmare a semnării în luna februarie a acestui an a contractului de 72,8 milioane euro la Ministerul Energiei pentru reabilitare rețele termice în orașul nostru, a avut loc prima licitație din proiectul <Reabilitarea sistemului de transport și distribuție energie termică în municipiul Suceava>. Valoarea estimată a contractului este de 262.190.246,75 lei (52.754.576,9 euro) inclusiv TVA”, a precizat primarul Sucevei, Ion Lungu.

Surprinzător, în ciuda valorii foarte mari a fost depusă o singură ofertă, a unei asocieri de firme: SC Elsaco Electronic SRL Botoșani (Lider ), SICOR București și SC Conest SA Iași.

Durata contractului este 29 luni, din care 5 luni pentru proiectare și 24 luni pentru execuția lucrărilor.

Noile contracte de finanțare prevăd și o rezervă de implementare de până la 25% din valoarea lucrărilor.

În cadrul proiectului vor fi realizate următoarele lucrări:

- reabilitarea a 9,725 km traseu (19,450 km conducte) rețele termice primare;

- reabilitarea și modernizarea a 8 puncte termice;

- reabilitarea 13,960 km traseu (51,792 km de conducte) rețele termice secundare.

Obiectivele proiectului sunt: creșterea eficienței energetice a sistemului centralizat de transport și distribuție a energiei termice, reducerea pierderilor de energie termică înregistrate pe rețelele de transport distribuție, creșterea confortului termic al consumatorilor, creșterea securității furnizării de energie termică prin reducerea numărului de întreruperi în furnizare și, nu în ultimul rând, scăderea costurilor aferente producerii și consumului de energie.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 18 Septembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.