Monitorul de Suceava Tenis de câmp

La Suceava s-a jucat primul turneu Sportya din acest an

Gabriel TODERAŞCU

Tenismeni amatori din zona Moldovei s-au întrecut recent, la Suceava, la primul turneu din circuitul Sportya pe anul 2025.

Pentru o triere echilibrată a participanţilor, turneul a fost structurat de către organizatori pe trei niveluri de valoare. Astfel, tabloul de concurs de la nivelul 5 a fost disponibil tenismenilor începători, în timp ce nivelurile 6 și 7 s-au adresat practicanţilor acestui sport din ce în ce mai avansaţi.

În concursul de la Nivelul 5 câștig de cauză a avut botoșăneanul Eduard Avasilichioaei, care a dispus în ultimul act de suceveanul Remus Frăsina cu scorul de 6-4, 6-3. Podiumul a fost completat Lucian Tărâță (Suceava) și Ionuț Chiaburu (Botoșani).

La Nivelul 6 s-a impus Bogdan Prisacariu din Dorohoi, care l-a învins cu 6-3, 6-4 pe botoșăneanul Liviu Nechita în meciul decisiv pentru titlu. Învinși în semifinale, Dorin Zaharia (Suceava) și Nicu Pascar (Cajvana) au trebuit să se mulțumească cu locul al treilea.

Finala Nivelului 7 a fost una sută la sută suceveană și s-a încheiat cu victoria lui Alexandru Straton în fața lui Silviu Mureșan, în minimum de seturi. Careul de ași a fost completat de alți doi suceveni, Ionel Șuiu și Alin Leuciuc.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 14 Ianuarie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.