Monitorul de Suceava Luni

La Fălticeni, aproape 8.000 de elevi și preșcolari au revenit în bănci

Stelian BORHAN

Luni, 9 septembrie, la Fălticeni, a avut loc deschiderea oficială a noului an școlar 2024-2025. Aproape 8.000 de școlari și preșcolari, îndrumați de peste 400 de profesori și învățători, au participat la festivitățile organizate în curțile școlilor din municipiu. Cei mai emoționați au fost micuții din clasele pregătitoare, care au pășit pentru prima oară în lumea școlii, însoțiți de părinți și bunici. Copiii au fost întâmpinați cu poduri de flori și aplauze din partea colegilor mai mari, iar primele surprize îi așteptau deja în sălile de clasă.

La festivitățile de deschidere au participat oficialități locale, primarul Gheorghe Cătălin Coman, administratorul public Cătălin Costea, reprezentanți ai Consiliului Local, ai Inspectoratului Școlar Județean Suceava, ai Poliției și Jandarmeriei, precum și membri ai consiliilor de administrație ale școlilor. Primarul a vizitat toate unitățile de învățământ din municipiu și a subliniat că, datorită investițiilor din perioada vacanței, școlile sunt dotate cu echipamente IT de ultimă generație și mobilier nou.

 

„Fălticeniul se mândrește cu cea mai calitativă infrastructură școlară din județ”

„Școala a început în condiții bune și foarte bune, pentru că pe toată perioada vacanței ne-am mobilizat și toate investițiile realizate își arată roadele. Toate sălile de clasă de la școli și licee, toate sălile de grupă de la grădinițe sunt dotate cu tehnică modernă și echipamente IT de ultimă generație. În perioada următoare va sosi și mobilierul nou pentru toate unitățile de învățământ, astfel încât la Fălticeni ne mândrim cu cea mai calitativă infrastructură școlară din județ și nu numai. Am fost la toate unitățile de învățământ din municipiul Fălticeni, cu excepția Școlii Gimnaziale <Alexandru Ioan Cuza>, care se află în plin proces de reabilitare, un proiect finanțat prin Agenția Fondului de Mediu”, a declarat primarul Gheorghe Cătălin Coman.

 

Jandarmeria și Poliția, parteneri în prevenirea bullyingului și asigurarea unui mediu școlar sigur

Prima zi de școală la Fălticeni a fost marcată de o scurtă slujbă religioasă, preoții rugându-se pentru succesul copiilor în noul an școlar. Elevii au fost binecuvântați cu apă sfințită, iar preoții le-au transmis mesaje de încurajare, subliniind importanța cunoașterii și a dragostei față de aproapele.

Au urmat discursurile directorilor şi autorităţilor, inspectorilor generali adjuncţi, prof. dr. Petru Crăciun şi prof. Gabriel Matei, care au transmis mesajul conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava,şi mesajele poliţiştilor sau jandarmilor, siguranţa în unităţile de învăţământ constituind, şi în cursul acestui an şcolar, o prioritate pentru Poliţia şi Jandarmeria Română.

Unul dintre subiectele centrale abordate de autorități a fost siguranța în școli. La Colegiul „Nicu Gane”, maiorul Constantin Ștefănescu a subliniat angajamentul Jandarmeriei Române de a sprijini elevii în combaterea bullyingului și asigurarea unui mediu școlar protejat.

„Pentru a ne concentra asupra studiului trebuie să ne asigurăm că suntem protejaţi de problemele care pot apărea în mediul şcolar. Unul dintre subiectele cele mai importante şi despre care se vorbeşte din ce în ce mai des este bullyingul, o realitate cu care mulţi elevi se confruntă. Este esenţial ca fiecare dintre voi să fie conştient de impactul pe care cuvintele şi atitudinile voastre le pot avea asupra colegilor. Jandarmeria Română se angajează să colaboreze cu şcolile, cu elevii, profesorii şi părinţii pentru a oferi sprijin şi soluţii în combaterea acestor comportamente neacceptabile, asigurându-ne astfel că fiecare elev se simte în siguranţă şi este încurajat să îşi exprime propriile opinii”, a declarat maiorul Constantin Ştefănescu.

 

Colegiul „Vasile Lovinescu”, în centrul atenției

La Colegiul „Vasile Lovinescu”, festivitățile au fost mai emoționante pentru primarul Cătălin Coman, care este profesor titular al acestei unități şi pentru cei doi inspectori adjuncţi, Petru Crăciun şi Gabriel Matei, foste cadre didactice la această şcoală. Edilul a anunțat că școala va beneficia de o investiție de 7,7 milioane de euro, fiind cel mai mare proiect de acest tip din Moldova.

„Sunt extrem de emoţionat când trebuie să vorbesc la Colegiul <Vasile Lovinescu> pentru că eu sunt profesor aici şi doar temporar ocup funcţia de primar. Catedra mea şi locul meu de muncă sunt aici, la Colegiul <Vasile Lovinescu>. Vreau să vă asigur că facem toate eforturile să aveţi parte de condiţii materiale extraordinare pentru o calitate deosebită a învăţământului. Într-o perioadă foarte apropiată Colegiul <Vasile Lovinescu> va fi beneficiarul unui proiect de 7,7 milioane de euro. Un proiect complet care va schimba pentru mulţi ani infrastructura acestui colegiu. Este cel mai mare proiect din Moldova de acest tip, fiind o investiţie extrem de necesară şi foarte utilă”, a precizat primarul Cătălin Coman.

Inspectorul general adjunct prof. dr. Crăciun Petru a declarat: „Am fost profesor aici 28 de ani, având drept colegi cel mai minunat colectiv de cadre didactice din judeţul Suceava. Când vin la acest colegiu mă simt ca şi cum aş veni la mine acasă. Vreau să rog părinţii să ţină legătura permanent cu şcoala, să prevenim abandonul şcolar, să prevenim absenteismul şi în acelaşi timp să urmărim copii noştri, să urmărim progresul lor.

Dragii mei colegi profesori, am rugămintea să aplicaţi metode moderne, centrate pe  elev, astfel încât fiecare copil din această şcoală să progreseze, să fie capabil de performanţă. Să realizaţi lecţii atractive, să treziţi dorinţa de cunoaştere a elevilor dumneavoastră. Felicităm pe domnul primar Cătălin Coman pentru dotarea extraordinară pe care a asigurat-o în ultimii ani şcolilor din Fălticeni, pentru cel mai mare proiect de reabilitare a unei şcoli din Moldova.”

 

„Împreună, vom pregăti elevii pentru viață și provocările societății”

De asemenea, primarul Cătălin Coman a fost prezent la Creșa „Sfânta Ana”, una dintre cele mai tinere unități de învățământ din municipiu, dar şi la noua grădiniţă cu program normal, finalizată recent.

La finalul festivităților, primarul Gheorghe Cătălin Coman a reiterat sprijinul Primăriei și al Consiliului Local pentru educația din Fălticeni. Acesta a subliniat importanța colaborării dintre școală, autorități și părinți, pentru a asigura succesul elevilor, atât în plan școlar, cât și în viața de zi cu zi. „Prin investițiile și eforturile comune, sunt convins că elevii din Fălticeni vor excela și vor fi bine pregătiți pentru provocările viitorului”, a conchis primarul Cătălin Coman.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 10 Septembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.