Monitorul de Suceava Grecia

La Colegiul „Vasile Lovinescu” Fălticeni proiectele ERASMUS oferă șanse unice

 

O vorbă din bătrâni spune că toamna se numără bobocii, însă la Colegiul „Vasile Lovinescu”, din municipiul Fălticeni, toamna aceasta se numără activitățile din cadrul proiectelor europene. Astfel, o nouă mobilitate din cadrul unui proiect Erasmus+ a avut loc în perioada 13-19 octombrie 2024, la Kalamata, Grecia. Este vorba despre o mobilitate de învățare cuprinsă în proiectul Erasmus+ „Ma ville engagée vers 2050 par les objectifs de développement durable”, la care au participat patru elevi și doi profesori ai amintitei unități de învățământ din municipiul de pe Șomuz.

În cadrul acestei mobilități au fost organizate 2 activități cu ocazia Zilelor Erasmus (Erasmus Days), una propusă de Colegiul „Vasile Lovinescu”, la data de 14 octombrie 2024, și una propusă de Gimnaziul Nr. 3 din Kalamata. Activitatea propusă și organizată de Colegiul „Vasile Lovinescu” a constat în crearea de mesaje pe tricouri despre spiritul Erasmus, urmată de un Flashmob, pe o melodie cu mesaj ecologic: ”We are the keepers of the Earth”.

Cea de doua activitate dedicată Erasmus Days a fost propusă de partenerii de la Gimnaziul Nr. 3 din Kalamata. Este vorba despre activitatea intitulată: Parlamentul cetățenilor. În această activitate elevii au avut posibilitatea să impresioneze cetățeni ai orașului antic Messini, care dezbat probleme ale cetății și vin cu soluții pentru situațiile identificate, discriminarea, consecințele căldurii excesive, problema războaielor, a zidurilor de apărare a cetății etc., apoi votează cea mai bună soluție. Mobilitatea de învățare a permis elevilor să ia contact atât cu vechea, cât și cu actuala cultură greacă, ceea ce contribuie, bineînțeles, la dezvoltarea atitudinii tolerante, la reducerea discriminării, la colaborări multiculturale și multietnice.

Desigur, în afara acestor activități, grupul din Fălticeni a avut parte de numeroase alte vizite culturale, de excursii pe mare, de plimbări și momente interesante petrecute alături de partenerii greci, savurând din plin săptămâna petrecută în leagănul democrației, Grecia.

Liana SĂVESCU-GHENGHEA



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 01 Noiembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.