Monitorul de Suceava

Juniorii I campioni naționali încep un nou sezon cu un meci acasă, cu cei pe care i-au bătut în finala din aprilie

Florin PAIU

 

Echipa de rugby juniori I a LPS Suceava începe la finele acestei săptămâni noul campionat, urmând a juca pe stadionul Unirea în compania CS Rapid Dinicu Golescu, nimeni alta decât echipa pe care ai noștri au învins-o în finala de vis din luna aprilie, de pe Stadionul Național Arcul de Triumf.

Meciul se joacă duminică, de la ora 11.00.

Un atu important pentru echipa noastră este că e formată în mare din jucătorii deja campioni naționali. Asta pentru că echipa care a luat aurul în sezonul trecut a fost compusă din jucători foarte tineri (ceea ce le face performanța și mai mare), care sunt eligibili și în noul sezon al juniorilor I, competiția regină a juniorilor în rugbiul românesc.

”Ne așteaptă un sezon cu relativ puține meciuri, dar dens, cu echipe foarte bune. Se vor juca apoi și semifinale, și finale, iar acolo, în fazele finale, vor fi meciurile care vor conta cu adevărat. Fiind deja campioni naționali, avem un obiectiv înalt, dar nu va fi ușor pentru că vom fi tratați foarte serios de toți adversarii”, a declarat antrenorul principal Codrin Prorociuc, care va fi ajutat în calitate de secund de Sabin Crețu.

Codrin Prorociuc știe bine ce spune când punctează că este importantă atingerea formei maxime la meciurile din semifinală și finală.

Meciurile decisive din sezonul trecut au fost magistral jucate de sportivii suceveni pregătiți extrem de bine fizic, dar și psihic.
Din actualul lot, aproximativ jumătate dintre jucători au și statut de seniori și joacă la RC Gura Humorului și CSM Bucovina Suceava.

Un alt amănunt important este că două dintre vârfurile generației, Gabriel Plăcintă și David Bălan, deși transferați la Steaua și SCM Timișoara, au și statut de juniori și vor evolua pentru CS-LPS Suceava în campionatul de juniori I.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 02 Octombrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.