Monitorul de Suceava

Iohannis: Sprijin înfiinţarea în România a unui Muzeu al Evreilor şi Holocaustului

Mediafax.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că sprijină înfiinţarea în România a unui Muzeu al Evreilor şi Holocaustului şi că va încuraja autorităţile, în special Institutul Wiesel, să facă un efort pentru a descoperi cât mai mulţi dintre românii care au salvat de la moarte semeni evrei sau romi, informează Mediafax. ''Proiectul meu de ţară – România educată – are implicaţii şi asupra temei Holocaustului. Educaţia reprezintă primul pas pentru o mai bună înţelegere a Holocaustului şi pentru reconcilierea cu trecutul. (...). Respingerea antisemitismului, a xenofobiei, a urii rasiale, a discriminării şi intoleranţei începe cu o cunoaştere solidă a realităţilor istorice care au condus la astfel de atrocităţi. Toleranţa şi respectul pentru semeni se sădeşte de la vârste fragede, iar şcoala are un rol fundamental în acest caz. Luând în considerare aceste lucruri, în calitate de Preşedinte al României, voi pleda pentru construirea unui astfel de muzeu la Bucureşti. Sunt pe deplin hotărât să sprijin înfiinţarea în România a unui Muzeu al Evreilor şi Holocaustului. Voi discuta cu Guvernul să avem un plan concret cât de curând'', a anunţat şeful statului marţi la finalul vizitei la Memorialul Martirilor şi Eroilor Holocaustului ''Yad Vashem'' din Ierusalim.


Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 08 Martie 2016.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.