Monitorul de Suceava

Ioan Stan le transmite liberalilor să nu se mai folosească de pensionarii militari în scopuri electorale

Dan COMAN

Liderul PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, le transmite liberalilor suceveni să înceteze să se mai folosească de pensionarii militari în scopuri electorale. „Ar fi timpul ca PNL să înceteze fentele electorale cu proiectele de lege privind pensiile militare! PSD va vota în Parlament modificările legislative care rezolvă solicitările pensionarilor militari. Totodată, partidul nostru solicită PNL-ului să înceteze să mai folosească această categorie de pensionari în scop electoral. Nu le blochează nimeni proiectele de lege!  Singurii care le blochează sunt chiar ei, liberalii, care s-au încurcat în inițiativele depuse în Parlament pe această temă”, a spus Ioan Stan. El a arătat că este vorba despre trei proiecte legislative.

Astfel, liderul PSD Suceava a arătat încă din luna aprilie, reprezentantul PNL care conduce Comisia de buget-finanțe din Camera Deputaților ține la sertar un amendament privind actualizarea pensiilor militare prin raportare la soldele de grad sau la salariile cadrelor aflate în activitate (PL-x nr. 262/2024 Lege pentru aprobarea OUG 26/2024). „Fără nicio o explicație, luni de zile, reprezentantul PNL a refuzat să trimită acest amendament în Plen, pentru votul final”, a spus Stan.

El a adăugat că într-un demers pur electoral, la începutul lunii septembrie, PNL a depus o altă inițiativă în Parlament cu un conținut similar, cu singurul scop ca semnăturile PNL să fie pe actul normativ care rezolvă problemele pensionarilor militari (Pl-x nr. 540/2024 pentru modificarea Legii 223/2015). „În cele din urmă, tot PNL și-a blocat propria inițiativă, după ce Nicolae Ciucă a agreat în Coaliție realizarea unui alt proiect de lege, cu același obiect, care să fie semnat de liderii celor două partide aflate la guvernare.

Prin urmare, domnule Ciucă și stimați liberali, nu vă mai bateți joc de pensionarii militari! Dați drumul propunerilor legislative pentru a primi votul final. PSD va vota pentru actualizarea pensiilor militare, arătând astfel angajamentul nostru de a rezolva această problemă importantă, fără tergiversări și jocuri politice. Solicităm încă o dată PNL să înceteze blocajele și să dea dovadă de responsabilitate față de militarii care au servit țara”, a încheiat Ioan Stan.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 10 Octombrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.